Jandarmii harghiteni au fost solicitaţi de 34 de ori, în lunile iulie şi august, pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite ori pentru izolarea locurilor unde se aflau aceştia, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, Gheorghe Suciu.
Potrivit sursei citate, dacă în luna iulie au fost primite 10 apeluri, prin intermediul 112, pentru îndepărtarea urşilor, în luna august numărul a crescut semnificativ, fiind înregistrate 24 de astfel de solicitări.
Zonele unde jandarmii au intervenit pentru alungarea urşilor sau pentru izolarea locurilor unde aceştia se aflau, până la sosirea organelor abilitate, au fost staţiunea Băile Tuşnad, municipiul Miercurea Ciuc, dar şi localităţile Delniţa şi Sândominic.
Purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita a precizat că urşii sunt îndepărtaţi cu mijloacele pe care jandarmii le au în prezent în dotare, respectiv "cartuşe de manevră şi petarde care sunt mult mai puternice ca zgomot".
Potrivit sursei citate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este autorizat să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante, arme cu glonţ de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante, precum şi orice alte mijloace de protecţie şi de imobilizare pentru îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora.
Deocamdată, IJJ Harghita nu dispune de o armă cu tranchilizant, la nivelul Jandarmeriei Române urmând să fie semnat un acord cadru pentru achiziţionarea unor astfel de arme, a punctat Gheorghe Suciu.
În ceea ce priveşte capturarea şi relocarea urşilor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita a subliniat că această activitate este strict reglementată de Ordinul nr. 1169/2017 al ministrul Mediului şi nu se află în atribuţiile Jandarmeriei.
Jandarmii harghiteni le recomandă cetăţenilor să apeleze cu încredere la sprijinul lor, apelând la 112, ori de câte ori viaţa ori integritatea corporală le este pusă în pericol, inclusiv de prezenţa în zonă a unor animale sălbatice.
În ultima vreme, în tot judeţul Harghita au fost înregistrate pagube provocate de urşi în gospodăriile oamenilor, iar mai multe animale au fost îndepărtate din zonele locuite. Ultimele cazuri au fost semnalate săptămâna trecută, la Miercurea Ciuc şi Băile Tuşnad.
Urșii, tot mai des în zonele locuite: În Harghita, jandarmii au fost solicitați de 34 de ori în ultimele două luni
Explorează subiectul
Articole Similare

24
România se alătură cu suma de 50 de milioane de euro statelor care contribuie la propunerea SUA privind lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei
24

22
Reacția autorităților române după incidentul din Italia
22

281
Banii nu aduc fericirea? Oamenii de știință demontează mitul și explică ce contează de fapt
281

58
Accident în județul Sibiu: un autocamion cu lemne s-a răsturnat într-o râpă pe Valea Arpașu Mare
58

549
Horoscopul zilei de 1 ianuarie 2026. Berbecii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
549

565
Topul domeniilor care au concediat cei mai mulți oameni în România în 2025: Construcțiile dau lovitura
565

25
VIDEO Jandarmii au confiscat materiale pirotehnice vândute ilegal la o trecere de cale ferată din Vâlcea
25

60
Accident teribil pe DN 56: Doi bărbați au murit după impactul dintre un camion și un autoturism
60

25
Intervenție a jandarmilor montani în Hunedoara, după ce o mașină a ajuns într-o râpă
25

55
Doi bărbați, prinși de jandarmii prahoveni în timp ce capturau ilegal păsări sălbatice
55

5.755
Modificare importantă pentru angajați: Guvernul a decis ca prima zi de concediu medical să nu fie plătită
5.755

4.046
VIDEO Ministrul Oana Țoiu, anunț despre românii afectați de accidentul de telecabină din Italia
4.046

63
Tragedie în Caraș-Severin: O femeie a murit, iar fiica ei a suferit arsuri în urma unui incendiu
63

















Comentează