Unul din cinci cazuri de tuberculoză rămâne nediagnosticat în Europa (OMS)

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 23-03-2026 19:20

Actualizat: 23-03-2026 19:32

Article thumbnail

Sursă foto: istockphoto.com

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat într-un raport publicat luni că unul din cinci cazuri de tuberculoză din
Europa rămâne nedetectat sau neraportat, transmite DPA.

Aproape 162.000 de cazuri au fost raportate oficial în 2024, dar numărul real de infecţii este estimat la aproximativ 204.000, a conform filialei OMS pentru Europa, conform Agerpres.

Raportul a constatat, de asemenea, că tuberculoza multirezistentă la medicamente (MDR-TB) apare mult mai frecvent în Europa decât media globală,
reprezentând 23% din cazuri, comparativ cu 3,2% la nivel mondial. Aceste forme ale bolii sunt mai dificil de tratat şi mai des fatale.

Diagnosticul întârziat creşte probabilitatea de transmitere şi face cazurile să fie mai dificil de tratat, conform OMS. La rândul său, răspândirea mai largă a bolii poate duce la mai multe cazuri în care tratamentul eşuează, ceea ce este un factor cheie care determină rezistenţa la medicamente a bacteriei care produce această maladie.

Deşi numărul de cazuri a scăzut semnificativ din 2015, Europa continuă să rateze obiective cheie pentru detectarea precoce, tratamentul şi urmărirea, împiedicând eforturile de a controla boala, se arată în raport.

Regiunea europeană a OMS cuprinde 53 de ţări, inclusiv Rusia şi mai multe ţări din Asia Centrală.

La nivel global, tuberculoza rămâne cea mai mortală boală infecţioasă în ceea ce priveşte numărul anual de decese, conform datelor OMS. Aproximativ 11 milioane de persoane s-au îmbolnăvit în 2024, iar peste 1,2 milioane au murit, în principal în ţările sărace. Printre ţările cele mai afectate se numără India,
Indonezia, China, Pakistan şi Filipine.

Tuberculoza se transmite în principal pe cale aeriană. Simptomele includ de obicei o tuse persistentă şi pot implica, de asemenea, dureri în piept şi pierderea poftei de mâncare. Bacteria poate afecta şi alte organe în afara plămânilor. Fără tratament, aproximativ jumătate dintre cei infectaţi mor, conform datelor OMS.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri