Vedeta columbiană Shakira va susţine mai multe concerte la Madrid în luna septembrie, în încheierea turneului ei mondial, marcând astfel revenirea artistei în Spania, ţară unde n-a mai cântat din 2018, a anunţat luni organizatorul de evenimente Live Nation, promotorul artistei în această ţară, potrivit AFP, potrivit Agerpres.
Până în acest moment au fost fixate şase date - 18,19, 20, 25, 26 şi 27 septembrie -, însă primarul capitalei spaniole, José Luis Almeida, a dat de înţeles în ultimele zile că artista, în vârstă de 49 de ani, ar putea susţine până la 10 concerte în total.
Shakira nu a mai susţinut concerte în Spania din 2018, cu câţiva ani înainte să facă publică, în 2022, despărţirea de fostul jucător de fotbal spaniol Gerard Piqué.
''Într-o lume plină de incertitudini'', spectacolul ei ''va celebra viaţa'' şi ''cultura latino'', a explicat, cu prilejul unei conferinţe de presă, promotorul Pino Sagliocco, preşedintele filialei din Spania a Live Nation, care nu a dorit să facă public costul acestui proiect.
Cu această ocazie, Live Nation, care organizează de asemenea 12 concerte în mai şi iunie în Spania a unui alt star latino, Bad Bunny, va ridica un ''stadion Shakira'', o construcţie temporară în sudul Madridului, cu o capacitate de circa 50.000 de locuri.
''Vom face lucrurile în stil mare'', a spus cu entuziasm Shakira într-un interviu publicat duminică de cotidianul El Pais, spunând că are ''o legătură indestructibilă cu Spania''.
Vedeta columbiană a demarat în februarie 2025 un turneu mondial intitulat ''Las mujeres ya no lloran'' (Femeile nu plâng), după albumul cu acelaşi nume care a fost recompensat cu un premiu Grammy.
Anul acesta, la începutul lunii martie, artista a strâns circa 400.000 de fani cu ocazia unui concert gratuit în Mexic. Urmează de asemenea să susţină un concert pe 2 mai pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro.
Vedetă planetară, Shakira, premiată cu patru trofee Grammy, a vândut peste 95 de milioane de discuri la nivel mondial de-a lungul carierei.
În noiembrie 2023, cântăreaţa columbiană a ajuns la un acord cu justiţia spaniolă pentru a evita un proces pentru fraudă fiscală.
În cadrul acestui acord prin care îşi recunoştea vinovăţia, artista a fost condamnată la plata unei amenzi de peste 7,3 milioane de euro.




























Comentează