Universitatea ''Aurel Vlaicu'' (UAV) din Arad a înregistrat o creştere cu 30% a dosarelor de înscriere la facultăţi faţă de anul trecut, conducerea considerând că promovabilitatea mai mare la bacalaureat şi posibilitatea depunerii online a dosarelor au avut o influenţă asupra creşterii numărului de candidaţi.
Înscrierile la facultăţile din cadrul UAV Arad s-au încheiat luni, când fuseseră înregistrate 1.326 de dosare depuse pentru studiile de licenţă, faţă de 1.078 în 2019. Peste 300 de dosare au fost depuse online, iar alte 150 de persoane s-au înscris la facultăţi prin centrele speciale deschise în judeţ.
Rectorul universităţii, Ramona Lile, a declarat, pentru AGERPRES, că "un factor care cu siguranţă a afectat această creştere, vizibilă în majoritatea centrelor universitare, a fost procentul mai ridicat al celor care au promovat bacalaureatul".
"Ceea ce este important e faptul ca am reuşit să-i convingem pe aceşti absolvenţi să aleagă UAV. Cred că un factor important a fost oferta noastră educaţională foarte bine calibrată la piaţa muncii. În ceea ce priveşte metodologia de înscriere, candidaţii au avut la dispoziţie şi varianta online a înscrierii, mult mai solicitată anul acesta faţă de anii trecuţi, precum şi centrele locale de înscriere din judeţ şi regiune. Aşteptăm şi cea de a doua sesiune, după care vom face analiza admiterii acestui an, marcat de epidemia de coronavirus", a afirmat Ramona Lile.
Printre facultăţile cu cei mai mulţi candidaţi înscrişi sunt Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială, Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Falcultatea de Ştiinţe Economice.
Cei mai mulţi studenţi străini înregistraţi sunt din Republica Moldova, respectiv 60, iar printre ţările din care au fost depuse dosare se mai numără Ungaria, Bangladesh, Congo, Maroc, India, Thailanda, Uganda, Lesotho şi SUA.
Universitatea "Aurel Vlaicu" are nouă facultăţi cu 33 de programe de studii de licenţă şi 34 de de programe de master. În anul de studii 2019-2020, UAV a avut aproximativ 7.000 de studenţi
Universitatea 'Aurel Vlaicu' din Arad înregistrează o creştere cu 30% a numărului de candidaţi înscrişi în anul I
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

698
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
698

28
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
28

1.185
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.185

2.527
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
2.527

68
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
68

2.313
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
2.313

88
La pas spre Ierusalim...
88

2.426
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.426

3.423
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.423

4.661
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.661

5.414
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
5.414

783
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
783

1.203
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.203
















Comentează