Un nou fond, în valoare de mai multe miliarde de dolari, va fi înfiinţat pentru a creşte investiţiile în sectorul european de tehnologie, pentru a permite acestuia să concureze cu rivalii americani şi asiatici, a anunţat luni ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Acesta a precizat că start-up-urile europene din sectorul tehnologiei au nevoie de mult mai multă finanţare dacă Europa vrea să îşi reducă dependenţa de giganţii tehnologici din străinătate. Le Maire a adăugat că va oferi detalii cu privire la noul fond marţi, când va avea o conferinţă de presă comună cu omologul german Christian Lindner, dar a precizat că "va avea o valoare minimă de un miliard de euro pentru a finanţa campionii din tehnologie".
"Obiectivul nostru final este să avem 10 companii de tehnologie cu o valoare de peste 100 miliarde de euro fiecare până în 2030", a spus Bruno Le Maire, la o conferinţă pe tema suveranităţii digitale.
Separat, Ministerul german al Finanţelor a informat că Berlinul va contribui cu un miliard de euro la acest fond de investiţii în tehnologie.
Fondurile europene de tip venture capital sunt deseori mult prea mici pentru a putea să finanţeze dezvoltarea start-up-urilor europene din sectorul tehnologiei, astfel că acestea nu au altă alegere decât să se îndrepte spre fondurile americane de venture capital. În schimb, multe firme de tehnologie din SUA şi China au beneficiat de finanţare publică la o anumită fază din dezvoltarea lor, ceea ce în cazul firmelor europene a fost mai complicat în trecut din cauza regulilor UE stricte cu privire la acordarea de ajutoare de stat.
Uniunea Europeană va înfiinţa un fond de creştere a investiţiilor în sectorul de tehnologie, pentru a concura cu giganții americani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Tesla revine în forță în Europa: vânzările explodează după luni dificile
1

4
China extinde programul yuanului digital: Banca Centrală a autorizat mai multe bănci
4

15
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
15

2.036
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.036

3.846
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.846

3.183
Florin Manole face anunțul momentului: 2,8 milioane de pensionari primesc 1.000 de lei de la Guvern
3.183

39
Vacanțele s-ar putea scumpi: analistul eToro Bogdan Maioreanu avertizează asupra impactului creșterii prețului petrolului
39

9.372
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
9.372

35
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
35

33
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
33

67
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
67

430
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
430

64
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
64
















Comentează