Premierul Armeniei, Nikol Paşinian, a anunţat joi că va avea loc o întrevedere cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, pe 6 aprilie, la Bruxelles, cu medierea UE, în speranţa de a fi organizate negocieri care să pună capăt conflictului din Nagorno-Karabah, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Pe 6 aprilie, la Bruxelles, este prevăzută (să aibă loc) întrevederea mea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev", a declarat Paşinian în faţa Consiliului de Miniştri.
"Sper ca în cadrul acestei întrevederi cu preşedintele azer să ajung la o înţelegere cu privire la toate problemele legate de lansarea negocierilor asupra unui acord de pace", a adăugat premierul armean.
Nikol Paşinian a dat asigurări că este gata să înceapă "fără întârziere negocieri de pace".
Erevanul şi Baku au declarat în ultimele zile că doresc să-şi reia eforturile diplomatice în vederea unui tratat de pace.
Aceste asigurări au intervenit imediat după o escaladare a tensiunilor în Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat majoritar de armeni pe care cele două foste republici sovietice din Caucaz şi-l dispută de trei decenii.
Rusia a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul de încălcarea armistiţiului negociat în noiembrie 2020 de către Vladimir Putin pentru a pune capăt intenselor confruntări armate care au durat atunci şase săptămâni.
Regiunea muntoasă Nagorno-Karabah s-a separat de Azerbaidjan după prăbuşirea Uniunii Sovietice, ceea ce a dus la un prim război în anii 1990, care s-a soldat cu circa 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi.
Ca urmare a războiului din toamna anului 2020, Erevanul a pierdut controlul asupra a mai bine de două treimi din teritoriile din Nagorno-Karabah şi împrejurimi, pe care le controla din anii 1990. Conflictul din toamna lui 2020 s-a soldat cu circa 6.500 de morţi.
Uniunea Europeană încearcă să preia rolul Rusiei în Nagorno-Karabah
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

21
BCE: Numărul bancnotelor euro contrafăcute retrase din circulaţie a scăzut cu 20% în 2025
21

3.507
Fractură în UE: două tabere se luptă pentru supremație, după atacurile Iranului și explozia prețului la combustibil
3.507

30
Un zbor finanțat de UE repatriază încă 134 de cetățeni europeni din Orientul Mijlociu, numărul total al persoanelor repatriate ajungând astfel la peste 11 000
30

13
Exporturile agroalimentare ale UE au atins în 2025 un nou nivel maxim
13

8.608
Ruptură istorică în NATO - UE îl refuză categoric pe Trump: „Strâmtoarea Ormuz se află în afara sferei de competenţă a NATO. Discutăm opțiuni cu ONU”
8.608

1.229
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.229

747
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
747

1.215
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.215

149
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
149

3.047
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
3.047

3.393
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.393

72
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
72

191
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
191
















Comentează