Teheranul a deschis Strâmtoarea Ormuz pentru un număr limitat de nave din anumite țări, chiar dacă anterior a impus o blocadă din cauza tensiunilor cu Statele Unite și Israel. Conform ministrului iranian de externe, Abbas Araghchi, mai multe țări au cerut permisiunea de a traversa această strâmtoare strategică pentru comerțul global cu petrol, iar unele dintre ele au și primit aprobarea.
Cine are voie să treacă
Deși Iranul a anunțat că Strâmtoarea Ormuz a fost "închisă" și că va răspunde cu forță oricărei nave care încearcă să o traverseze, țări precum Pakistan, India, Turcia și China au reușit să obțină permisiunea de a-și trimite navele în zonă, notează Al Jazeera.
Pakistanul a trecut prin strâmtoare un petrolier sub pavilion pakistanez, în timp ce India a permis două petroliere să transporte gaze lichefiate spre porturile sale. Turcia a primit aprobare pentru o navă turcească care a folosit un port iranian.
De asemenea, China se află în discuții cu Iranul pentru a permite transporturilor de țiței și gaze naturale lichefiate din Qatar să ajungă în siguranță la destinație. În contextul în care 45% din petrolul Chinei tranzitează Strâmtoarea Hormuz, Beijingul își exprimă îngrijorarea față de blocajul navigației și face presiuni asupra Teheranului pentru a facilita trecerea navelor sale.
Donald Trump cere ajutor
În acest timp, Donald Trump a propus formarea unei coaliții navale care să ajute Marina SUA în protejarea strâmtorii, solicitând sprijin din partea unor națiuni precum China, Franța și Marea Britanie. Însă, până în prezent, aceste țări nu au confirmat implicarea în operațiuni militare în zonă.
Trump poate renunța oricând
Donald Trump a șocat pe toată lumea după ce a declarat că implicarea Statelor Unite în securizarea Strâmtoarei Ormuz ar putea fi un efort inutil. Într-o discuție cu jurnaliștii la bordul Air Force One, Trump a sugerat că, având în vedere resursele interne de petrol ale SUA, țara nu mai are nevoie să intervină pentru protejarea acestei rute vitale de transport maritim.
„Avem mult petrol. Suntem cel mai mare producător din lume, mult înaintea altora. Poate nici nu ar trebui să fim acolo deloc”, a afirmat Trump, conform The Guardian.
SUA nu depind de importurile din regiune.




























Comentează