Uniunea Europeană cere autorităţilor chineze "dovezi verificabile" privind libertatea de mişcare a jucătoarei de tenis Shuai Peng şi o anchetă "transparentă' cu privire la acuzaţiile de abuz sexual, pe care aceasta le-a lansat la adresa unui înalt oficial chinez, a indicat miercuri o purtătoare de cuvânt, la Bruxelles, informează AFP, conform agerpres.
"Am văzut afirmaţiile atribuite lui Shuai Peng şi filmările apariţiei sale publice. Cu toate acestea, informaţiile despre acuzaţiile de abuz şi faptul că ea nu a fost văzută de două săptămâni rămân foarte îngrijorătoare" a scris Nabila Massrali, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei UE, într-un mesaj transmis agenţiei France Presse.
"Nu suntem în măsură să comentăm acuzaţiile în sine, dar cerem să se efectueze urgent o anchetă completă şi transparentă", a adăugat Massrali.
"Solicitările de informaţii sigure sunt legitime", a insistat Massrali, ca răspuns la apelul autorităţilor chineze de a nu "politiza" sau "exagera" acest caz.
"Cerem în continuare guvernului chinez să furnizeze dovezi independente şi verificabile cu privire la situaţia ei şi la locul în care se află. Sperăm că ea îşi va putea relua curând activităţile sportive şi extrasportive normale", a conchis purtătoarea de cuvânt.
Shuai Peng (35 ani), campioană în proba de dublu feminin la Roland Garros, în 2014, a intrat în atenţia internaţională la începutul acestei luni, când a postat un mesaj pe reţeaua de socializare Weibo în care susţinea că a fost violată de fostul vicepremier chinez Gaoli Zhang.
Mai multe vedete ale tenisului mondial, da Chris Evert la Novak Djokovic, precum şi mai multe ţări occidentale, în frunte cu Statele Unite, au cerut Beijingului să facă lumină în privinţa situaţiei jucătoarei.
"Soarta campioanei de tenis Shuai Peng a generat îngrijorare în rândul statelor membre ale UE", a declarat marţi reprezentantul UE în China, Nicolas Chapuis, deplângând "zidul tăcerii" observat la partea chineză.
Peng a reapărut în weekend-ul trecut, într-un restaurant din Beijing şi apoi în timpul unui turneu de tenis din capitala Chinei, potrivit videoclipurilor publicate de presa oficială.
Duminică, ea vorbit prin videoconferinţă cu Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
Potrivit CIO, Shuai Peng a explicat că este "în siguranţă şi sănătoasă" la domiciliul său din Beijing, dar "şi-ar dori ca intimitatea să-i fie respectată".
WTA, organizaţia jucătoarelor profesioniste de tenis, s-a arătat însă sceptică după difuzarea acestor imagini. ''A fost bine s-o vedem pe Peng Shuai în videoclipuri recente, dar acestea nu vor atenua sau risipi îngrijorarea WTA cu privire la bunăstare ei şi capacitatea de a comunica fără cenzură sau constrângere. Acest videoclip nu schimbă apelul nostru pentru o anchetă totală, corectă şi transparentă, fără cenzură asupra acuzaţiei de agresiune sexuală formulată de ea, problema care a dat naştere preocupării noastră iniţiale'', a precizat o purtătoare de cuvânt a WTA.
Uniunea Europeană cere autorităţilor chineze 'dovezi verificabile' privind libertatea de mişcare a jucătoarei de tenis Shuai Peng
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Bianca Andreescu, out de la Charleston
14

22
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
22

40
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
40

78
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
78

14
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
14

61
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
61

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

115
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
115

43
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
43

2.502
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.502

50
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
50

134
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
134

40
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
40
















Comentează