Unitatea 1 a CNE Cernavodă funcţionează la putere nominală, după finalizarea lucrărilor de reparaţie la rezervorul aferent grupului turbogenerator (partea clasică a centralei), informează SN Nuclearelectrica.
"Reamintim că lucrările de reparaţie se puteau efectua numai cu o reducere de putere a reactorului Unităţii 1. Reducerea de putere controlată şi realizarea lucrărilor s-au efectuat în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei", precizează compania.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a funcţionat la o putere redusă de circa 500 MW, în condiţiile în care puterea nominală a reactorului este de 700 de MW.
Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare de tipul CANDU 6, cu o putere totală de 1.400 de MW. Acestea asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.
Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.
Unitatea 1 de la Cernavodă a revenit la putere nominală
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

31
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
31

44
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
44

31
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
31

3.704
Adrian Negrescu îl ceartă pe Bogdan Ivan: Firmele românești riscă să se închidă, magazinele pot rămâne fără marfă, din cauza lipsei de motorină
3.704

2.924
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.924

3.254
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
3.254

80
Românii produc cele mai puține deșeuri din Uniunea Europeană
80

6.001
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
6.001

108
Acord energetic România–Bulgaria: Etem Gestamp va cumpăra energie eoliană de la parcul VIFOR
108

6.838
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
6.838

4.036
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
4.036

3.990
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
3.990

1.290
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.290
















Comentează