Directorul general al grupului bancar italian UniCredit are un plan destinat să relanseze cotaţia acţiunilor celei mai mari bănci italiene, să o facă mai puţin italiană, transmite Reuters potrivit Agerpres
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, UniCredit vrea să se distanţeze de economia stagnantă şi fricţiunile din mediul politic din Italia prin plasarea unora dintre cele mai valoroase active sub un singur acoperiş în Germania. Sursele adaugă că Jean Pierre Mustier va dezvălui în data de 3 decembrie noul său plan de business care va include şi o schemă destinată înfiinţării unei companii de tip holding în Germania, care va regrupa operaţiunile din străinătate ale UniCredit.
Prin crearea unei distanţe între Italia şi activele sale din Germania, Austria, Europa de Est şi Turcia, UniCredit ar putea să le diminueze identitatea italiană şi ratingul de ţară asociat Italiei şi să le permită să se finanţeze mai ieftin, susţin sursele.
De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor sale financiare şi solidităţii capitalului. Însă, UniCredit, un grup care activează în 14 ţări din Europa, obţine puţin peste jumătate din veniturile sale în afara Italiei şi este percepută de investitori ca o instituţie italiană.
Acest nou plan este un indiciu al convingerii lui Jean Pierre Mustier că economia italiană este de vină pentru evoluţia titlurilor UniCredit şi riscă să majoreze costurile de finanţare ale băncii dacă perspectivele economiei italiene se vor deteriora.
"Cine poate spune că ratingul Italiei nu va fi retrogradat până la nivelul junk?", s-a întrebat o sursă care a descris planul de reorganizare a UniCredit drept o poliţă de asigurare în cazul în care economia italiană continuă să înregistreze rezultate slabe. "Banca trebuie să fie pregătită pentru această posibilitate", a adăugat sursa, precizând că în prezent agenţia de evaluare Moody's acordă Italiei un calificativ cu doar o treaptă peste nivelul nerecomandat pentru investiţii. În schimb, Germania are un rating AAA din partea tuturor celor trei mari agenţii de rating.
Unele companii italiene cu operaţiuni în străinătate importante, precum constructorul auto Fiat Chrysler sau grupul de televiziune Mediaset, au mutat sau sunt în mijlocul procesului de transferare a sediului legal în Olanda.
Însă, în cazul UniCredit, Banca Centrală Europeană ar trebui să aprobe planul vizând înfiinţarea unei companii de tip holding în Germania, unde banca italiană deţine deja Hypovereinsbank, una dintre cele mai mari bănci din Germania, fiind posibil ca procesul de aprobare să dureze cel puţin un an, ceea ce înseamnă că mutarea nu se va întâmpla foarte repede.
Jean Pierre Mustier a spus în repetate rânduri că UniCredit va rămâne o companie listată şi cu sediul central la Milano. Însă, începând din luna mai, francezul a redus expunerea pe Italia a UniCredit, inclusiv prin reducerea participaţiei la firma de brokeraj FinecoBank, precum şi prin anunţul că îşi va diminua portofoliul de obligaţiuni guvernamentale italiene în valoare de aproximativ 55 de miliarde de euro. De asemenea, sursele au dezvăluit că banca intenţionează să elimine 10.000 de locuri de muncă, sau 10% din forţa de muncă, în cadrul unui nou plan 2020-2023, aproape toate în Italia.
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services
UniCredit vrea să se distanţeze de economia stagnantă şi fricţiunile din mediul politic din Italia
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Corneliu Ştefan (PSD): În Dâmbovița va funcționa prima fabrică din Europa care produce echipamente blindate de ultimă generație, cu tehnologia coreană Hanwa Aerospace
18

590
Europa intră în războiul monetar global - euro devine armă economică: Ce înseamnă decizia BCE de a împrumuta băncile centrale din lume
590

309
Scăderea inflației nu înseamnă ieftiniri - avertismentul economiștilor. Ce urmează pentru români: 'Provocările sunt în continuare foarte mari'
309

9
BVB a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni
9

13
Şase state membre UE vor o integrare mai rapidă a pieţelor de capital
13

1.068
România își joacă șansele pentru o agenție europeană majoră: Ministrul Finanțelor pleacă la Bruxelles
1.068

1.161
Datoria externă a explodat anul trecut: suma amețitoare pe care o datorează fiecare român - cifre oficiale de la BNR
1.161

22
AFIR publică ghidul aferent accesării finanţărilor pentru perdele de protecţie; alocarea,peste 11,7 milioane de euro
22

2.894
Lovitură de teatru în scandalul Nordis: Un nou actor intră în joc și vine cu planul de salvare pentru blocurile de pe litoral
2.894

3.441
Ministrul Muncii face anunțul așteptat de milioane de pensionari: Scenariul care se discută la Guvern
3.441

1.458
Un român a câștigat marele premiu la Noroc Plus. Sumele uriașe rămase în joc
1.458

26
Un consorţiu vrea să lanseze un cablu de date care să lege Emiratele Arabe Unite de Turcia via Irak
26

12
Omniasig Vienna Insurance Group intră în acţionariatul PAID
12

















Comentează