Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 14-04-2026 18:07

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cererea pentru servicii de curăţenie a înregistrat o creştere de 57% la începutul primăverii, comparativ cu media lunară din perioada de iarnă (noiembrie - februarie), arată datele unei cercetări citată de Agerpres.

Potrivit analizei HomeRun, cel mai căutat serviciu a fost curăţenia la domiciliu, reprezentând 53,6% din totalul cererilor din luna martie.

Cererea a fost generată, în principal, de către persoane fizice, cu peste 90% dintre solicitări, iar din punct de vedere geografic, regiunea Bucureşti-Ilfov a fost cea mai activă (62,23%).

Alte centre urbane importante, precum Cluj, Timiş, Constanţa şi Braşov, au contribuit la cererea totală, însă cu ponderi semnificativ mai mici. În acelaşi timp, cele mai rapide creşteri anuale au fost înregistrate în Timiş şi Braşov, unde cererea a crescut cu 16,8%, respectiv cu 9,7%.

La distanţă considerabilă se aflau serviciile de curăţenie după activităţile de construcţie şi renovare (11,74%) şi serviciile destinate curăţeniei din scările de bloc (10%).

De asemenea, efectul sezonier este vizibil şi în evoluţia lunară a cererii. Astfel, comparativ cu luna februarie, serviciile de curăţenie la domiciliu au înregistrat cea mai mare creştere, de peste 71%, în martie.

Cercetarea de specialitate evidenţiază un interes în creştere pentru soluţii de curăţenie mai specializate, introduse în platformă în ultimul an, precum curăţarea caloriferelor din aluminiu sau oţel.

Prețurile pentru curățenia la birouri au scăzut

Curăţenia după constructor a urmat cu o creştere de aproape 49%, iar curăţenia scărilor de bloc a crescut cu aproximativ 44%. În plus, serviciile de curăţenie şi călcat au avut o evoluţie solidă, cu un avans de peste 36%.

În contrast, curăţenia de birouri a înregistrat o uşoară scădere, de puţin peste 5%, ceea ce confirmă faptul că vârful de sezon este determinat în principal de cererea rezidenţială, notează realizatorii analizei.

La capitolul preţuri medii, acestea au rămas relativ stabile, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Datele centralizate relevă faptul că serviciile de curăţenie la domiciliu au înregistrat o creştere de aproximativ 8,2%, la un preţ mediu de circa 997 de lei, în timp ce majoritatea celorlalte servicii au înregistrat scăderi uşoare.

"Preţurile pentru curăţenie şi călcat au scăzut marginal, cu mai puţin de 1%, onorariile pentru curăţenia scărilor de bloc s-au redus cu aproximativ 5,6%, iar curăţenia după construcţii şi renovări a scăzut cu aproape 3,9%. Serviciile de curăţenie de birouri au înregistrat cea mai semnificativă scădere, cu preţuri mai mici cu 21%", menţionează sursa citată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri