Feza Tan şi-a început mandatul ca prim vicepreşedinte executiv şi membru al Directoratului UniCredit Bank, în urma numirii de către Consiliul de Supraveghere al UniCredit Bank România şi a primirii aprobării din partea Băncii Naţionale a României, informează banca printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Feza Tan are o carieră de aproape 30 de ani în sistemul bancar şi o importantă experienţă managerială, ocupând funcţia de CEO al UniCredit Bank Serbia din 2018.
"Sunt onorată să preiau mandatul de Prim Vicepreşedinte Executiv în cadrul UniCredit România, o bancă solidă şi cu o poziţie foarte bună pe piaţa românească. Cred că întreaga mea experienţă e un atu ce mă va ajuta să contribui la planurile de creştere şi creare de valoare pentru clienţii noştri şi sunt nerăbdătoare să continuăm, împreună cu echipa UniCredit România, să construim", a declarat Feza Tan.
Ea şi-a început cariera în banca Yapi Kredi din Turcia în 1993, în poziţia de management trainee în structura de Creditare Corporate, devenind, după doi ani, analist în structura de Creditare Corporate. În 1997, Feza a fost numită Corporate and Project Finance Underwriting manager, la conducerea primei echipe specializate în finanţările de proiecte din Turcia. Din 2001, a devenit head of Corporate and Commercial Credit Underwriting, iar din 2009 a preluat poziţia de head of Corporate and Commercial Credit, pe care a deţinut-o până în 2013, când a fost numită head of Corporate and Investment Banking şi membru al Directoratului. Feza a deţinut şi poziţii de membru ale Comitetului de Credit, Comitetelor de Audit şi Consiliului de Supraveghere pentru entităţile de leasing şi factoring, dar şi pentru trei subsidiare din străinătate ale Yapi Kredi.
Este licenţiată în economie şi a absolvit un program în Managementul Riscului la Manchester Business School.
UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o reţea unică vest, central şi est europeană bazei sale de clienţi. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.
UniCredit Bank și-a numit noul prim vicepreşedinte executiv şi membru al Directoratului
Articole Similare

345
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
345

32
Livrările de petrol prin conducta Drujba, supuse ”şantajului politic” din partea Kievului, susţine premierul slovac
32

6.757
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, arhitecta mega-tranzacției Carrefour
6.757

57
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
57

1.501
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.501

1.431
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.431

62
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
62

49
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
49

881
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
881

187
Numărul pensionarilor din România scade ușor în ianuarie, dar pensia medie urcă la 2.779 lei
187

46
Banca Centrală Europeană extinde pentru toate băncile centrale din lume accesul de urgenţă la euro
46

64
Capitala pierde câteva sute de angajați în noiembrie, dar salariile urcă și șomajul scade
64

72
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat peste 35.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute
72

















Comentează