Un exemplar de urs a fost ucis într-un accident rutier produs în satul Gura Bâscei, comuna Cislău, judeţul Buzău, cazul fiind anchetat acum de poliţişti, potrivit news.ro
Reprezentanţii Gărzii de Mediu Buzău au anunţat, miercuri, că un reprezentant al Primăriei Cislău a informat telefonic comisarii de mediu cu privire la uciderea unui urs, exemplar adult. Ulterior, o echipă a Gărzii de Mediu Buzău a făcut un control acolo, în prezenţa reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Postul de Poliţie Cislău, ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău, precum şi a primarului comunei.
În urma verificărilor, a fost identificat cadavrul ursului, iar reprezentanţii Poliţiei au precizat că decesul animalului a fost provocat de un eveniment rutier.
Garda de Mediu a dispus ca administraţia locală din Cislău să asigure transportul cadavrului către o societate autorizată, cu care are contract, pentru colectarea, transportul şi incinerarea deşeurilor de origine animală.
”A fost identificat cadavrul unui urs, cauza decesului fiind un eveniment rutier, petrecut în seara zilei de 18.01.2026 - fapt relatat de către reprezentanţii Postului de Poliţie Cislău. Echipa de comisari a acţionat în conformitate cu prevederile art. 14 din HG nr. 323/2010 privind stabilirea sistemului de monitorizare a capturilor şi uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum şi ale speciilor strict protejate prevăzute în anexele nr. 4A şi 4B la OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi a impus reprezentantului UAT Cislău, transportarea cadavrului ursului la societatea cu care aceasta deţine contract de prestare servicii, colectare, transport şi incinerare a deşeurilor de origine animală şi vegetală, în vederea incinerării”, au arătat reprezentanţii Gărzii de Mediu.
Având în vedere că moartea ursului a survenit unui accident rutier, cazul intră în competenţa organelor de poliţie, urmând să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare, potrivit atribuţiilor acestora, a precizat Garda de Mediu Buzău.






























Comentează