Un grup de tineri manifestanţi ruşi au depus vineri în apropierea ambasadei Turciei la Moscova un sicriu cu o păpuşă cu efigia preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, gest ce survine în contextul tensiunilor dintre Ankara şi Moscova după doborârea de către aviaţia turcă a unui avion rus de bombardament, transmite AFP.
'Liderii organizaţiei de tineret a partidului Rodina au depus astăzi aproape de ambasadă un sicriu cu o păpuşă gonflabilă cu efigia preşedintelui Erdogan, care simbolizează politica turcă', a anunţat într-un comunicat acest partid pro-Kremlin. Lângă respectivul sicriu au fost depuse şi jerbe funerare cu mesajele 'Pentru duşmanii Rusiei' şi 'Pentru marionetele Statelor Unite'.
Acţiunea la care au participat circa 20 de persoane nu a fost autorizată oficial de primăria Moscovei. Poliţia a anunţat că a interpelat doi organizatori, dar i-a eliberat rapid pentru că aceştia beneficiază de imunitatea acordată deputaţilor municipali.
Tot vineri, în Crimeea, în piaţa centrală a oraşului Simferopol, un alt grup de tineri a ars o păpuşă de asemenea cu efigia lui Erdogan, iar în localitatea Salekhard, în nordul Rusiei, au apărut panouri stradale prin care cetăţenii ruşi sunt îndemnaţi să nu cumpere produse turceşti şi să nu meargă în Turcia. 'Cel care va merge în vacanţă în Turcia va fi considerat un complice al teroriştilor', se poate citi pe unul dintre aceste panouri, conform site-ului local znak.com.
Cu două zile în urmă sute de manifestanţi au aruncat cu pietre în clădirea ambasadei Turciei la Moscova în timp ce strigau sloganuri ostile preşedintelui Erdogan.
Aviaţia turcă a doborât marţi un avion rus de bombardament Suhoi SU-24, care desfăşurase o misiune în nord-vestul Siriei, unul dintre cei doi piloţi fiind ucis de rebelii care au tras în el după ce s-a catapultat, iar celălalt a supravieţuit şi a fost salvat în urma unei operaţiuni de comando a trupelor ruse şi siriene.
În timp ce Turcia afirmă că avionul a pătruns în spaţiul ei aerian şi că a primit zece avertismente înainte ca avioanele de vânătoare turce F-16 să-şi lanseze rachetele asupra lui, Rusia afirmă că avionul SU-24 nu a ieşit deloc din spaţiul aerian al Siriei şi că nu a primit niciun mesaj înainte să fie doborât. AGERPRES
Un sicriu cu o păpuşă ce-l înfăţişează pe Erdogan a fost depus lângă ambasada Turciei la Moscova
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
0

1
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
1

2.501
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.501

3.749
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.749

260
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
260

6.678
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.678

90
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
90

7.029
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.029

2.707
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.707

79
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
79

3.035
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
3.035

100
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
100

7.233
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.233
















Comentează