Un seism cu magnitudinea de 5,3 s-a produs în partea vestică a Iranului duminică seară, provocând rănirea a cel puţin 54 de persoane, cu doar câteva ore înainte ca un cutremur de intensitate moderată să fie resimţit în apropiere de capitala ţării, Teheran, a anunţat presa centrală iraniană, citată de Reuters, scrie agerpres.ro.
Nu au fost raportate decese şi pagube materiale după al doilea seism, ce a avut o magnitudine de 4,2 şi care s-a produs la o distanţă de 90 de kilometri faţă de Teheran, a anunţat agenţia de presă iraniană IRNA.
Cele mai multe dintre cele 54 de persoane rănite după primul seism de duminică seară au fost externate după ce au primit tratamente medicale în spitalele din provincia vestică Kermanshah, au precizat reprezentanţii serviciilor de urgenţe medicale, citaţi de IRNA.
Potrivit aceleiaşi agenţii de presă, majoritatea accidentelor au reprezentat răni minore, provocate de căderea unor obiecte.
Un seism cu magnitudinea de 7,3 care s-a produs în provincia Kermanshah şi în Irak în noiembrie 2017 a făcut peste 600 de victime şi a rănit peste 8.000 de persoane.
Un seism cu magnitudinea de 5,3 s-a produs în vestul Iranului; 54 de persoane au fost rănite
București
8°C
Articole Similare

100
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
100

284
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
284

536
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
536

925
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
925

50
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
50

820
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
820

36
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
36

3.319
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.319

1.669
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.669

1.510
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.510

2.980
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.980

1.030
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.030

1.539
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.539
















Comentează