Florin Jipa, inginer mecanic, a avut parte de o vacanță mai puțin obișnuită. A plecat singur în Siberia, iarna, cu o mașină din 1998. Aventura sa a început pe 6 ianuarie. A plecat cu un Volkswagen Bora vechi de 27 de ani, cu aproape 480.000 de kilometri la bord, iar traseul a trecut prin 11 țări.
Provocarea a durat 30 de zile, timp în care a parcurs 18.000 de kilometri. În unele zile temperaturile au coborât până la minus 50 de grade Celsius, scrie publicația Obiectiv Vocea Brăilei.
„Poate nu este prima alegere pentru o astfel de călătorie, dar exact asta mi-a plăcut”, povestește el.
Mașina a fost prevăzută cu încălzitoare suplimentare, suspensie întărită, izolație serioasă și chiar un pat improvizat în spate. Prima oprire importantă a fost la Istanbul, unde s-a întâlnit cu un alt român.
Fără GPS sau internet
A trecut prin Turcia și Georgia, a ajuns la granița cu Rusia. Acolo au început emoțiile reale. A fost interogat de ofițeri, i s-au luat telefoanele și a stat ore întregi fără informații.
„Uneori aveam impresia că știau deja răspunsurile înainte să le dau”, mărturisește el pentru Obiectiv Vocea Brăilei.
După ce a trecut granița și-a dat seama că nu avea internet, GPS-ul nu funcționa corect, iar orientarea devenea o provocare. Motorina a înghețat la minus 23 de grade.
În Kazahstan, la minus 23 de grade, mașina s-a oprit, iar românul a fost tractat până la o pensiune, apoi dus pe platformă la service, unde s-a constatat că mașina avea apă în combustibil. A stat câteva zile blocat.
Experiență pe lacul Baikal
După mii de kilometri a ajuns la lacul Baikal.
„Am intrat pe lac și am mers câțiva kilometri pe gheață. Avea peste un metru grosime. Am oprit în mijloc și am stat acolo. A fost incredibil.”
După Baikal, drumurile aventurierilor s-au despărțit. Dragoș a mers mai departe, iar Florin a început întoarcerea acasă. Acela, spune el, a fost momentul cel mai greu. A condus singur aproximativ 250 de kilometri. Afară erau minus 50 de grade.
După o lună a revenit acasă. La final, brăileanul spune că experiența nu a fost doar despre frig sau distanțe.




























Comentează