Un ales american a prezentat luni o propunere de lege denumită "covfefe", după numele misteriosului cuvânt utilizat de către Donald Trump într-un tweet devenit celebru, pentru arhivarea tuturor textelor scrise de preşedintele american pe reţelele sociale, transmite AFP.
Mike Quigley, membru al Camerei Reprezentanţilor din partea statului Illinois, a depus un text intitulat 'Communications Over Various Feeds Electronically For Engagement' (COVFEFE), conform unui comunicat.
"Utilizarea frecventă şi fără un filtru de către preşedintele Trump a contului său personal de Twitter ca un mijloc de comunicare oficială este fără precedent", explică alesul democrat.
"Dacă preşedintele utilizează reţelele sociale pentru a face declaraţii spontane de politică publică, atunci noi trebuie să ne asigurăm că aceste declaraţii vor fi înregistrate şi stocate pentru referinţe ulterioare", a arătat Quigley.
Alesul vrea să se asigure în special că vor fi arhivate postările pe Twitter atât de pe contul personal @realDonaldTrump, cât şi de pe contul oficial @POTUS.
Marţi, 30 mai, cu puţin înainte de miezul nopţii, preşedintele american, Donald Trump, a postat pe Twitter, un cuvânt ciudat, ''covfefe'', care devenit foarte repede subiectul principal de conversaţie pe reţele de socializare, relatau AFP şi DPA.
''Despite the negative press covfefe'' (În pofida presei negative covfefe), se putea citi pe pagina de Twitter a lui Donald Trump, aparent o referire la informaţiile din presă pe care liderul american le-a ridiculizat adesea ca fiind "ştiri false", scria DPA.
În plus faţă de fraza care părea trunchiată, ce înseamnă covfefe? Este un mesaj criptat pentru Vladimir Putin? Sau o greşeală de scriere? Glume şi comentarii hilare au început să curgă şi #covfefe a devenit rapid termenul cel mai căutat şi discutat pe internet.
''Covfefe'' ar însemna ''Demisionez'', ridiculizează o falsă traducere Google din rusă în engleză. Unele comentarii de genul ''să sece covfefe'' ironizează promisiunea electorală a candidatului Trump, care a spus în campanie că va "seca mlaştina" corupţiei de la Washington.
Pentru a evita orice confuzie, Centrul de limba engleză al Regent's University din Londra a declarat: ''Pentru toţi elevii noştri în limba engleză, putem confirma că covfefe nu este un cuvânt englezesc. Deocamdată'', scrie AFP.
Ulterior, notoriul tweet, care a fost redistribuit de 120.000 de ori, a fost şters fără explicaţii, la aproximativ şase ore după ce a cucerit internetul, şi un nou mesaj a fost postat: ''Who can figure out the true meaning of 'covfefe'??? Enjoy!' (Cine poate să înţeleagă adevăratul sens al "covfefe"??? Delectaţi-vă), a scris şeful Casei Albe pe contul său de Twitter.
Donald Trump este cunoscut pentru tweet-urile sale trimise la orice oră din zi sau din noapte, de la comentarii despre o performanţă televizată a actorului Arnold Schwarzenegger până la ''deficitul comercial uriaş cu Germania''.
Un parlamentar american propune legea `covfefe` pentru arhivarea mesajelor lui Trump de pe Twitter
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

340
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
340

413
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
413

389
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
389

368
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
368

493
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
493

110
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
110

2.950
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.950

88
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
88

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

83
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
83

848
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
848

115
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
115

2.791
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.791
















Comentează