Un palat prezidenţial va deveni prima bibliotecă naţională palestiniană, în apropiere de Ramallah, în Cisiordania ocupată, a declarat duminică ministrul palestinian al culturii, citat de AFP, scrie agerpres.ro.
Preşedintele Mahmoud Abbas a decis să transforme un palat de 4.700 metri pătraţi, a cărui construcţie se află la final şi care era destinat iniţial să devină cartierul general prezidenţial şi locul de primire al oaspeţilor străini, într-o bibliotecă naţională, prima de acest gen, a indicat pentru AFP ministrul Culturii Ehab Bseiso.
Complexul se întinde pe o suprafaţă de 27.000 metri pătraţi, iar costul acestui proiect este evaluat la 17,5 milioane de dolari.
"Preşedintele consideră că palatul trebuie să fie utilizat pentru (...) a deveni o bibliotecă naţională de mari dimensiuni, a cărei gestiune va fi supervizată de un consiliu de curatori", a declarat Mohammed Shtayyeh, director al Consiliului economic palestinian pentru dezvoltare şi reconstrucţie (PECDAR).
Construcţia palatului din satul Surda a început în urmă cu cinci ani, iar lucrările sunt aproape gata. Cu toate acestea, timpul necesar transformării acestuia într-o bibliotecă nu a fost specificat.
Finanţarea proiectului este asigurată de Ministerul palestinian al Finanţelor şi de PECDAR, care administrează donaţiile de fonduri.
Un palat prezidenţial va deveni prima bibliotecă naţională palestiniană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

187
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
187

314
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
314

335
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
335

334
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
334

462
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
462

109
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
109

2.909
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.909

87
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
87

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

81
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
81

844
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
844

111
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
111

2.776
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.776
















Comentează