Un număr de 60 de persoane se află în carantină instituţionalizată în judeţul Giurgiu, iar 21 de persoane au primit aprobarea de a părăsi spaţiile de carantină din municipiu, la încheierea perioadei obligatorii de carantinare, fără să aibă probleme de sănătate, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Giurgiu, notează Agerpres.
"La nivelul judeţului Giurgiu, la data de 24 martie 2020, se află în carantină instituţionalizată un număr de 60 de persoane, în cursul acestei zile, 21 de persoane au primit aprobarea de a părăsi spaţiile de carantinare din municipiul Giurgiu, la încheierea perioadei obligatorii de carantinare, fără să aibă probleme de sănătate, toate testele pentru coronavirus au ieşit negative. Totodată, în autoizolare la domiciliu se află 1.038 de persoane, starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică", se arată în comunicatul de presă.
În ultimele 24 de ore, 20 de persoane din judeţul Giurgiu au primit aprobarea de a ieşi din regimul de autoizolare.
Poliţiştii de frontieră giurgiuveni sunt la datorie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse şi efectuează formalităţile de frontieră pentru persoane şi mijloace de transport. Ulterior efectuării controlului specific, persoanele care provin sau au tranzitat state ori zone de risc sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.
Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Poliţiei de Frontieră verifică respectarea tuturor măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Activităţile de verificare a respectării autoizolării la domiciliu sunt executate de 164 de poliţişti, 45 de jandarmi şi 15 poliţişti locali.
Aceştia au verificat un număr de 1.217 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare, 69 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă, au legitimat 264 de persoane şi verificat 161 de autoturisme în intervalul orar 22,00 - 06,00, fiind aplicate 90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 217.350 de lei.
Un număr de 60 de persoane în carantină instituţionalizată iar alte 21 de persoane ieșit din carantina, în județul Giurgiu
Articole Similare

943
Românii care vor primi un ajutor de 450 de lei pentru plata facturilor la curent în 2026
943

21
Salvamont avertizează: risc de avalanșă în Parâng. Stațiunea este închisă pentru schi
21

24
Viscolul nu sperie turiștii: Peste 2.000 de oameni sunt pe pârtia de schi la Straja
24

845
Rutele alternative pe care le pot folosi șoferii pentru a nu sărbători Revelionul în trafic. DN1, blocat spre Brașov
845

1.740
Revelion cu program scurt la magazine: când mai prinzi deschis Carrefour, Lidl, Kaufland sau Mega Image înainte de 1 ianuarie și când se redeschid
1.740

3.826
DNA a descins în mediul universitar: doi profesori de la Facultatea de Medicină din Galați, judecaţi pentru mită la examenul de rezidenţiat
3.826

2.168
Primul revelion fără petarde: cei care nu respectă legea vor fi pedepsiți cu amenzi grele sau închisoare / Care sunt materialele pirotehnice permise
2.168

44
Aglomerație pe DN1 spre Valea Prahovei de Anul Nou: Poliția recomandă rutele alternative
44

54
Restricții de circulație pentru camioane pe DN7 de Anul Nou
54

86
A vrut să se îmbogățească înainte de Revelion. Un bărbat din Slatina a furat 70.000 de lei dintr-o sală de jocuri de noroc
86

3.656
Femeie spulberată pe trotuar de o mașină. Șoferul a pierdut controlul volanului
3.656

3.321
Ilie Bolojan conduce în topul vizibilității: Alexandru Robogete și Radu Miruță îi suflă în ceafă cu strategii speciale
3.321

4.849
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
4.849

















Comentează