Preşedintele american, Donald Trump, şi-a completat marţi lista cu gesturile sale inedite de simpatie diplomatică, după ce a i-a şters mătreaţa de pe costum invitatului său, acesta din urmă fiind preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, relatează AFP şi Huffingtonpost.
Trump a recurs la acest gest foarte surprinzător imediat înainte ca el şi Macron să facă poza comună pentru presă.
'Avem o relaţie foarte privilegiată, aşa că voi înlătura această puţină mătreaţă', a spus Trump în timp ce ştergea cu degetul chiar în faţa presei gulerul costumului negru al lui Emmanuel Macron. 'Trebuie să-l facem perfect. Este perfect', a adăugat el.
Preşedintele francez a părut puţin jenat de o asemenea solicitudine, reacţionând cu un râs care nu îi este caracteristic. Dar nu este clar dacă chiar avea mătreaţă pe costum.
Un nou gest amical al lui Trump: Îi şterge lui Macron mătreaţa de pe costum în faţa presei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.048
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.048

800
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
800

406
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
406

197
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
197

940
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
940

452
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
452

84
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
84

59
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
59

804
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
804

1.053
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.053

62
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
62

994
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
994

850
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
850















Comentează