Colegiul Medicilor din România a dat curs sesizării formulate de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și a declanșat o anchetă disciplinară în cazul fetiței de 7 săptămâni, care a decedat după ce ar fi primit un tratament inadecvat, pe baza unui diagnostic greșit stabilit de Spitalului Județean Arad.
Un lanț de erori medicale au condus la decesul tragic al fetiței de numai 7 săptămâni. Părinții copilului acuză faptul că minora ar fi primit un tratament neadecvat, bazat pe un diagnostic inițial greșit de rotavirus. Investigațiile medicale amănunțite ar fi fost efectuate abia după agravarea stării de sănătate, moment în care au fost descoperite grave probleme neurologice, care au condus, la decesul acesteia. De asemenea, există suspiciuni privind lipsa de comunicare între cadrele medicale și familie, precum și nereguli în respectarea protocoalelor medicale.
Toate aceste aspecte au fost aduse în atenția Colegiului Medicilor din România de către FACIAS, cu solicitarea de a dispune o ancheta urgentă și măsuri ferme față de persoanele vinovate.
FACIAS va urmări evoluția anchetei pentru ca vinovații să răspundă pentru faptele lor.
Conform analizei FACIAS, în perioada 2023–2024, Comisiile de malpraxis au înregistrat la nivel național 400 de plângeri, însă în numai 15 cazuri, (aproximativ 5%), au fost confirmate acuzațiile de malpraxis, toate fiind contestate ulterior în instanță.
FACIAS, împreună cu asociațiile de pacienți din România, solicită Ministerului Sănătății să inițieze de urgență un proiect de modificare a procedurii de soluționare a plângerilor de malpraxis.
Un nou caz de malpraxis! Colegiul Medicilor din România a declanșat, la sesizarea FACIAS, o anchetă disciplinară în cazul fetiței de 7 săptămâni decedate după tratamentul din spitalele Arad și Timișoara
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

17
Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni va fi consolidat printr-un proiect de 7,2 milioane de euro
17

16
CJ Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc, cu peste 500 de paturi
16

2.067
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
2.067

3.705
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
3.705

91
Oficialul român care și-a dat sângele, la propriu, celor care au nevoie: a donat 18 L de sânge în 40 de acțiuni / „Donez de când eram studentă”
91

40
Mobilizare impresionantă la Cluj: sute de persoane au donat sânge în cadrul unei campanii
40

69
110 copii cu mucoviscidoză, tratați la Timișoara: speranța de viață este în creștere
69

96
FACIAS va cere în justiție recuperarea celor peste 600 de milioane de euro pierduți de România în procesul cu Pfizer
96

43
O persoană a decedat din cauza gripei săptămâna trecută, potrivit INSP
43

34
„Poartă-mă în Aprilie”: Gestul simbolic care promovează empatia pentru persoanele cu autism
34

25
61 de cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Bulgaria
25

10.050
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
10.050

41
Crește numărul copiilor cu TSA din Vaslui care primesc terapie decontată
41
















Comentează