Un comitet de experţi al Agenţiei europene pentru medicamente (EMA) a recomandat vineri aprobarea administrării de fexinidazol, primul tratament administrat doar pe cale orală împotriva bolii somnului, realizat în colaborare de Sanofi şi DNDi (Drugs for Neglected Diseases initiative), deschizând astfel calea distribuirii acestui tratament în Africa din 2019, relatează AFP.
Sanofi şi DNDi vor dona acest medicament Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ceea ce înseamnă că medicamentul va fi pus la dispoziţie gratuit populaţiilor afectate de această boală, se arată într-un comunicat.
Boala somnului sau tripanosomioza africană umană (HAT) este de obicei fatală dacă nu este tratată. Transmisă prin înţepătura unei muşte ţeţe infectate, afecţiunea se caracterizează prin simptome neuropsihiatrice (agresivitate, psihoză, tulburări de somn).
Aproximativ 65 de milioane de persoane sunt expuse la această boală în Africa subsahariană, chiar dacă numărul cazurilor identificate a scăzut semnificativ în ultimii ani.
Astfel în 2017, au fost notificate 1.447 cazuri la OMS, faţă de 9.870 în 2009. În foaia de parcurs pentru bolile tropicale neglijate, OMS îşi propune eliminarea acestei boli până în 2020.
Fexinidazolul poate ajuta la atingerea acestui obiectiv deoarece este vorba de un comprimat, administrat o dată pe zi timp de 10 zile, în timp ce tratamentele standard actuale necesită spitalizare, puncţii lombare şi injecţii intravenoase.
Un medicament administrat pe cale orală împotriva bolii somnului va fi disponibil în curând în Africa
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

811
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
811

2.144
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
2.144

49
Diana Gămulescu: Orice mamă ar trebui să plece din maternitate cu un carnet al prematurului
49

2.846
Scandal pe vaccinurile Pfizer - Vlad Voiculescu iese la rampă și răspunde acuzațiilor lansate de Alexandru Rogobete: 'Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost'
2.846

17
Diana Gămulescu, preşedintele Asociaţiei Prematurilor: Rata prematurității rămâne ridicată în România
17

38
Spitalul de Recuperare Borșa primește finanțare de 4,2 milioane de euro
38

5.147
VIDEO Ministrul Sănătății, acuzații după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: 'Dozele de vaccin depășesc cu mult populația / Campania, un eșec'
5.147

3.817
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.817

1.613
Fostul ministru al Sănătăţii, după decizia în cazul Pfizer: România nu şi-a respectat contractul, nu a acceptat renegocierile care i-au fost propuse
1.613

6.291
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
6.291

114
Avertisment dur: sistemul de sănătate a fost gândit pentru o altă Românie
114

168
Studiu: Supraviețuitorii unui infarct ar putea să nu aibă nevoie de betablocante pe viață
168

42
Directorul general OMS: Trebuie să trecem de la tratament la prevenție
42
















Comentează