Un jandarm român, Sebastian Tatu, care a efectuat misiuni în Congo, Uganda, Egipt, India sau Senegal, a fost garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel, informează Agerpres.
"Sebi e genul de om după care se dau în vânt femeile şi bărbaţii, deopotrivă, dar în moduri diferite. Pentru bărbaţi, e genul de prieten cu care poţi organiza o tabără de supravieţuire în junglă, timp de câteva luni de zile, care să includă pescuit cu harponul, hrănit tigrii sălbatici cu gogoşi jungle-made şi altele. Pentru femei, ştim că imaginile sunt grăitoare. E calm, rafinat, politicos...şi asta, zice el, datorită celei mai importante femei din viaţa lui - mama. Unde mai pui că are un corp perfect tonifiat, de zici că a luat creditul "Prima casă" şi l-a investit într-o sală de forţă cu program permanent. Pentru cine nu-l cunoaşte, dar îl vede îmbrăcat în uniformă, e lesne de înţeles că e călit. Are o stăpânire de sine şi nişte ochi "mereu la treabă" care îl dau de gol. E genul de om care se va uita după explozibil în jurul maşinii, atunci când îşi va duce copilul la şcoală. Recunoaşte şi el că o face uneori, când merge la cumpărături. Reminiscenţe ale misiunilor periculoase. Zice că nu i-ar plăcea să-i arunce cineva în aer pungile biodegradabile de cumpărături. E şi normal, la cât au ajuns să coste", arată Jandarmeria Bucureşti într-o postare pe Facebook.
Locotenent-colonel Sebastian Tatu are 37 de ani, este necăsătorit şi a executat misiuni internaţionale sub egida ONU în Congo, Uganda, Egipt, India, Senegal.
"Mare parte din timpul petrecut acolo a antrenat poliţiştii congolezi şi a escortat diverse personalităţi ale locului. A urcat şi pe un vulcan activ, dar asta se încadrează mai mult la prima parte, cea cu femeile care îi admiră curajul... Din povestirea lui reiese că pericole erau la tot pasul. (...) Mai spune şi că toată lumea de acolo cunoştea drapelul României şi repetau obsesiv "Ceauşescu, Ceauşescu". Apa caldă la robinet devenise brusc un lux. Muştele care depuneau ouă în rănile deschise ale soldaţilor erau deja animale de companie. Asta l-a speriat destul de tare şi l-a determinat să-şi lase barbă, pentru a evita rănile deschise de după bărbierit. Recunoaşte că nu a fost uşor. Zice că moralul e cea mai importantă armă, într-o astfel de misiune. Mulţi colegi de-ai lui au clacat şi au părăsit misiunea mai devreme. A fost dificil şi pentru el să coordoneze zeci de oameni. A învăţat să respecte diversitatea culturală şi mai ales religioasă, reuşind să-şi ajute toţi colegii, cu care, ulterior, a rămas bun prieten. (...) Adrenalina creşte când ne povesteşte că, de nenumărate ori, l-a escortat pe un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, pe doctorul Mukwege, un erou al locului", mai arată reprezentanţii Jandarmeriei.
Un jandarm român a fost garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

62
România nu intră în războaie: ministrul Apărării exclude trimiterea de trupe în Ucraina și Iran. 117 militari aflați în Irak au fost evacuați rapid
62

628
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
628

362
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
362

729
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
729

3.186
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
3.186

98
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
98

54
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
54

1.036
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
1.036

69
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
69

1.133
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.133

63
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
63

201
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
201

52
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
52
















Comentează