Procesul unui german deţinut din martie în Turcia şi acuzat de apartenenţă la un grup terorist s-a deschis vineri în oraşul Sirnak (sud-est), informează dpa preluată de Agerpres.
Bărbatul de 29 de ani din oraşul Giessen, identificat în virtutea legii germane privind confidenţialitatea ca Patrick K, a fost arestat la frontiera turco-siriană, a relatat agenţia de presă de stat turcă Anadolu. Potrivit familiei sale, el se afla acolo în drumeţie.
Autorităţile turce îl acuză că este membru al Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG), o miliţie activă în Siria şi clasificată de Turcia ca teroristă, a declarat avocatul său Huseyin Bilgi pentru dpa joi. El este de asemenea acuzat de "intrarea într-o zonă de excludere militară", a spus Bilgi.
Acuzaţiile, împreună, ar putea conduce la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.
Potrivit mamei sale, Claudia S, Patrick nu este de aşteptat să apară în instanţă şi va participa prin video-link. El va sta "singur într-o cameră în faţa unui laptop" fără să ştie cine îi traduce cuvintele, a declarat mama sa.
Patrick K se află în detenţie în provincia Elazig, dar procesul său are loc la sute de kilometri distanţă, în Sirnak, unde a fost arestat.
Mama sa a spus că Patrick K ar putea fi acuzat doar de "încercare inconştientă de a trece graniţa siriană", în timp ce toate celelalte acuzaţii au fost "respinse", inclusiv că el are experienţă în arme după ce ar fi servit în armata germană. El nu a fost niciodată acolo, a explicat ea.
Un german va fi judecat în Turcia pentru terorism
București
9°C
Articole Similare

220
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
220

16
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
16

21
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
21

9
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
9

1.045
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.045

1.443
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
1.443

12
Ritual special înainte de Paşte: Papa Leon al XIV-lea a spălat picioarele a 12 preoţi din Roma în Joia Mare
12

2.606
Donald Trump are pe masă un plan extrem de spectaculos și riscant pentru Iran: Inclusiv civili americani ar urma să fie implicați
2.606

2.162
Criza combustibilului scapă de sub control în Asia: Crime, panică și jafuri, angajații benzinăriilor au fost uciși de șoferi furioși
2.162

2.071
VIDEO Donald Trump lansează un nou ultimatum dur către Iran: "Nu va mai rămâne nimic"
2.071

5.327
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
5.327

127
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
127

2.568
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
2.568















Comentează