Un fost mare fotbalist lansat de Gică Hagi apare în dosarul Jeffrey Epstein: 'Agresiv și amenințător'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 09-02-2026 21:03

Article thumbnail

Sursă foto: Rick Friedman/Corbis via Getty Images

Departamentul american al Justiţiei a publicat circa trei milioane de noi documente referitoare la pedofilul miliardar cu conexiuni politice Jeffrey Epstein. Printre numele care apar în dosar se pare că este și cel al lui Franck Ribery (42 de ani), fostul internațional francez.

Ribery, cel mai titrat fotbalist descoperit de Gică Hagi (l-a începutul anilor 2000, când o antrena pe Galatasaray), a fost implicat într-un scandal uriaș alături de Karim Benzema. Ambii au fost acuzați că ar fi avut relații cu o prostituată minoră, Zahia Dehar, în vârstă de 16 ani.

Cazul a durat patru ani, 2010-2014, dar procesul a fost abandonat după zece zile, după ce judecătorul a hotărât că probele nu sunt evidente.

De menționat este faptul că în documentele apărute sunt prezentate declarațiile victimelor, nu fapte stabilite.

Numele lui Ribery apare de mai multe ori. O victimă susține că fostul internațional francez a încercat s-o agreseze. O altă fată povestește că Franck Ribery și avocatul Sylvain Cornier ar fi cerut prezența mai multor minore la o petrecere pe care au organizat-o.

Franck Ribery

„Franck Ribery a încercat să mă agreseze în timp ce mă aflam în grădină. Mi-a aflat numărul de telefon și adresa. Poliția l-a înconjurat și l-a escortat înapoi la mașina sa. Era agresiv și amenințător”, a afirmat una dintre fete.

Fata a continuat.

„Implicarea lui Franck Ribery în lumea prostituției nu mai are nevoie de dovezi, prin legăturile cu avocatul penalist Cormier, din Lyon. Cormier m-a bătut și mi-a zis: «Franck mi-a cerut să fac asta»”.

Fostul fotbalist este căsătorit de peste două decenii cu Wahiba Ribery și cei doi au împreună cinci copii.

Cine este Franck Ribery

Franck Ribery (42 de ani) este unul dintre cei mi cunoscuți fotbaliști francezi, cu 25 de trofee în palmares, printre care UEFA Champions League. În 2013, a fost la un pas de cucerirea Balonului de Aur.

Ribery a adunat 81 de selecții la naționala Franței, pentru care a marcat 16 goluri. Francezul este o legendă la Bayern Munchen, pentru care a reușit 124 de goluri și 182 de assist-uri în 425 de jocuri.

A mai jucat la Boulogne, Olympique Ales, Brest, Metz, Galatasaray, Marseille, Bayern Munchen, Fiorentina și Salernitana.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri