Deputatul PSD Andrei Pop a propus, printr-o iniţiativă legislativă, desfiinţarea fundaţiilor pentru tineret cu preluarea patrimoniului de către stat şi autorităţile judeţene, ca urmare a administrării defectuoase a acestuia.
"Propun, printr-o iniţiativă legislativă, pe care am lucrat-o cu ONG-uri de tineret, desfiinţarea fundaţiilor pentru tineret cu preluarea patrimoniului de către stat şi autorităţile judeţene, ca urmare a administrării defectuoase a acestuia. Propun desfiinţarea acestor fundaţii şi transmiterea patrimoniului acestora la consiliile judeţene, care vor avea obligaţia de a înfiinţa o instituţie publică de interes judeţean. Din conducerea acestor instituţii vor face parte şi reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret. Astfel, tinerii vor fi cu adevărat implicaţi în luarea deciziilor privind acest patrimoniu", a declarat Pop, potrivit unui comunicat de presă remis marţi AGERPRES de PSD.
Potrivit sursei citate, patrimoniul fundaţiilor pentru tineret se constituie din bunurile care au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist din judeţe şi a municipiului Bucureşti, precum şi din donaţii, legate şi alte surse provenite în condiţiile legii.
"Tinerii trebuie să fie beneficiarii acestui patrimoniu, iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă administrarea lui se face într-un mod obiectiv de către autorităţile publice locale. Mare parte din acest patrimoniu a fost înstrăinat în diferite forme (schimb, superficie, vânzare, închiriere etc.) sub pretextul că el nu poate fi administrat altfel. Or, această logică este greşită, pentru că închirierea clădirilor sau construirea de blocuri nu produce niciun folos pentru tineri, ci reprezintă doar o modalitate de a face afaceri cu un capital primit gratuit de la stat", a mai spus deputatul PSD.
Acesta a menţionat că în momentul de faţă există 25 de fundaţii judeţene pentru tineret, dintre care numai 10 sunt active, iar rolul pentru care au fost înfiinţate este de a instrui, educa şi forma tinerii în spiritul tradiţiilor umaniste şi al valorilor democraţiei.
"Scopul fundaţiilor judeţene pentru tineret, cele care au preluat patrimoniul Uniunii Tineretului Comunist, este administrarea patrimoniului propriu în folosul tuturor tinerilor şi al organizaţiilor de tineret, cu excepţia organizaţiilor ce aparţin partidelor şi formaţiunilor politice. Patrimoniul fundaţiilor judeţene pentru tineret este valorificat nu în interesul tinerilor, ci în interesul unor 'băieţi deştepţi' care au pus mâna pe acesta pe parcursul tranziţiei şi care îşi urmăresc mai degrabă interesele personale, decât cele pentru care aceste fundaţii au fost constituite", a afirmat Pop.
Un deputat PSD propune desființarea fundaţiilor pentru tineret cu preluarea patrimoniului de către stat şi autorităţile judeţene
Explorează subiectul
Articole Similare

180
VIDEO Daniel Băluță a vorbit cu Nicușor Dan despre bugetul Capitalei: Sunt extrem de încântat
180

76
Alianțe și calcule politice în Capitală: PSD anunță sprijin total pentru proiectele Primăriei
76

2.070
Ilie Bolojan anunță că România a cumpărat un port strategic din Republica Moldova: Va devini un obiectiv strategic
2.070

2.415
Radu Miruță iese tare după ce a fost acuzat că ar cumpăra rable de la nemți pentru Armată: Propaganda e deranjată groaznic
2.415

5.009
Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: 'D-aia v-ați nenorocit!'
5.009

1.831
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
1.831

2.830
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
2.830

3.378
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
3.378

968
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
968

1.147
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
1.147

1.647
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.647

148
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
148

5.540
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
5.540

















Comentează