Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat, joi, la un porc dintr-o gospodărie din localitatea Misentea, în apropierea municipiului Miercurea Ciuc, autorităţile sanitar-veterinare luând toate măsurile care se impun în astfel de situaţii, conform agerpres.
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat că este vorba de un porc care a murit, iar proprietarul a anunţat medicul veterinar, probele trimise la laboratorul de specialitate din Braşov confirmând prezenţa virusului pestei porcine africane.
Întrucât era singurul porc din gospodărie, nu a fost nevoie de sacrificarea altor exemplare, dar se face dezinfecţia îm gospodărie şi se impun restricţii în zonă.
"Colegii s-au deplasat la faţa locului, fac dezinfecţia, se iau măsurile de restricţie care se impun şi încercăm să stopăm. În zona de protecţie şi în zona de supraveghere se face inventarul efectivelor de porci, colegii merg şi verifică starea de sănătate a acestor animale care sunt în gospodării şi în preajma sărbătorilor de iarnă încercăm să stopăm difuzarea bolii, facem tot posibilul ce depinde de noi", a declarat dr. Lado Zsolt.
Potrivit sursei citate, urmează să se efectueze ancheta epidemiologică, pentru a se identifica sursa îmbolnăvirii, dar suspiciunea este că provine din mediul silvatic.
"Gospodăria e la marginea localităţii, până la finalizarea anchetei epidemiologice presupunem că este vorba de mediul silvatic", a precizat şeful DSVSA Harghita.
El a mai arătat că nu au existat semnale de la gestionarii fondurilor de vânătoare din zonă că ar fi fost găsiţi mistreţi morţi sau bolnavi, iar probele de la exemplare împuşcate nu au confirmat prezenţa bolii, dar aceste animale se deplasează destul de mult între fondurile de vânătoare.
Acesta este singurul focar activ de pestă porcină africană din Harghita, în acest moment.
Un caz de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Harghita, autorităţile sanitar-veterinare luând toate măsurile care se impun
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Avertisment important pentru schiori: Salvamontiștii recomandă să nu ieșiți de pe pârtii
0

198
Austeritatea lovește și turismul românesc - Frână puternică în plin sezon de schi
198

1.507
Fost deputat condamnat pentru mită cere statului 6,2 milioane de lei, exact suma confiscată în dosarul ANRP
1.507

11
Cutremur slab în Buzău, joi dimineața
11

23
Depozitare ilegală de deșeuri la intrarea într-o comună din Arad. Garda de mediu a dat ultimatum primăriei
23

2.386
Probleme cu OUG care interzice jocurile de noroc - Primarii pun întrebări: Nu vor mai fi nici agenţii loto?
2.386

351
Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, ctitorie a lui Gigi Becali, a fost nominalizată la competiția 'Destinația Anului 2026'
351

4.047
VIDEO Percheziții de amploare în patru județe: Este vizată mafia care omora câinii fără stăpân
4.047

3.015
Horoscopul zilei din 6 martie 2026 - Venus intră în Berbec. Două zodii aprind focul iubirii/ Se poate ajunge și la lacrimi
3.015

4.831
Ai prin casă această moneda românească? Poți primi până la 4.500 de lei pe ea
4.831

3.864
În curând am putea renunța la routerele WiFi clasice: Cercetătorii testează o tehnologie revoluționară
3.864

2.575
Care sunt orașele din România unde se mai găsesc apartamente ieftine cu două camere
2.575

1.920
Ce rol vital ar avea România dacă Statele Unite recurg la o invazie terestră în Iran
1.920

















Comentează