Un bust al poetului Grigore Vieru, dezvelit în curtea Bibliotecii Judeţene "Aman" din Craiova

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 27-03-2026 21:30

Article thumbnail

Sursă foto: doxologia.ro

Un bust al poetului Grigore Vieru, realizat de sculptorul Victor Chiriţă, a fost dezvelit, vineri, la Craiova, în curtea Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman".

Donatorul bustului este fiul poetului, Călin Vieru, iar dezvelirea a avut loc de Ziua Unirii Basarabiei cu România, evenimentul marcând contribuţia lui Grigore Vieru la apropierea culturală dintre cele două maluri ale Prutului, potrivit Agerpres.

"Vă felicit de 27 martie, ziua Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă. Nu degeaba circulă până în ziua de azi şi va circula foarte mult timp această confesiune, mărturisire a lui tata unde spune că "majoritatea visează să plece în Cosmos şi eu mi-am dorit toată viaţa să trec Prutul". Nimic mai simplu când te gândeşti să realizezi asta în ziua de astăzi, dar lucrurile înainte stăteau cu totul altfel. Mai apoi spunea că de fapt este simplu: vin de acasă, acasă. "Uşoară maică uşoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe seminţele ce zboară/ Între ceruri şi pământ". Cred că de aici i-a venit ideea cu cei care vor să meargă în Cosmos şi cei care vor să treacă Prutul. La Craiova tata se simţea mai acasă decât la Iaşi, mai acasă decât la Bucureşti. Acum îmi dau seama de ce: aerul de aici este modelat de mâna lui Brâncuşi, energia de aici este echilibrată de poezia lui Marin Sorescu, în atmosfera de aici bântuie cântul lui Tudor Gheorghe", a spus Călin Vieru.

Scriitorul Tudor Nedelcea a evocat mai multe momente din viaţa lui Grigore Vieru legate de Craiova, printre care sărbătorirea poetului la împlinirea vârstei de 70 de ani. "S-a întâmplat la 6 aprilie 2006. A fost un spectacol internaţional la Teatrul Naţional din Craiova, spectacol care a durat 6 ore şi 40 de minute. Şi lumea a stat până la final. Atuni s-a cântat în premieri "Casa părinteasca nu se vinde", în interpretarea lui Mihai Ciobani din Chişinău", şi-a amintit Tudor Nedelcea.

Bustul lui Grigore Vieru dezvelit la Craiova reprezintă un omagiu adus poetului în România, la eveniment participând şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

"Patrimoniul Craiovei s-a îmbogăţit cu un simbol al luptei pentru identitatea naţională de pe ambele maluri ale Prutului. Bustul poetului Grigore Vieru a fost amplasat în curtea Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman" şi astăzi, la 108 ani de la unirea Basarabiei cu România, am dezvelit statuia sa în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Judeţean Dolj. Iată că în acest fel am marcat şi noi simbolic cea mai arzătoare dorinţă exprimată de poet în timpul vieţii, aceea de a trece Prutul. Prin scrierile sale şi prin tot ceea ce a făcut pentru a crea o legătură între România şi Basarabia, Grigore Vieru a trecut graniţele şi rămas în memoria publică. Îi mulţumesc fiului poetului, Călin Vieru, care ne-a donat acest bust", a spus preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a afirmat că bustul a fost amplasat în semn de recunoaştere a meritelor lui Grigore Vieru ca poet, dar mai ales ca patriot român.

"În august 1989, pentru prima dată s-au auzit la Chişinău cuvinte ca "unirea cu România" sau "noi suntem români", în faţa a mii de oameni strânşi la Marea Adunare Populară, ceea ce demonstrează curajul său şi dragostea faţă de Patria Mamă. Adesea sunt amintite şi vorbele sale: "Unii şi-au dorit să meargă în cosmos, eu mi-am dorit să trec Prutul". Iată că acum un pod peste Prut îi poartă numele, iar în Craiova are, începând de azi, şi un bust", a spus Olguţa Vasilescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri