Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, potrivit unui anunţ postat de sportiv, în noaptea de joi spre vineri, pe pagina sa oficială de socializare.
"În urmă cu două luni eram în spital, internat prin secţia de primire urgenţe, iar astăzi (joi - n.r.) am trecut înot din Anglia în Ţara Galilor, traversând Canalul Bristol. Odată cu această performanţă sunt onorat să devin primul român care traversează celebrul canal, care are curenţi marini deosebit de puternici. Sunt, de asemenea, onorat să constat că această traversare a făcut ca inimile românilor din Ţara Galilor şi Anglia să rezoneze cu această acţiune românească. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi, mai ales, celor aproximativ 50 de români care m-au aşteptat la final. Sunt foarte bucuros să constat că printre ei s-a aflat şi reprezentantul Ambasadei României în Regatul Unit, dl. Mihai Ioan, Consulul Onorific al României în Ţara Galilor, dna Diana Stroia şi dna Gabriela Ferguson", a transmis înotătorul român.
Avram Iancu a început traversarea Canalului Bristol joi dimineaţa, pe o rută stabilită între localităţile Glenthorne şi Porthcawl. Performanţa bibliotecarului din Petroşani s-a desfăşurat după regulile de marathon swim, fiind supravegheată de Bristol Channel Association, entitatea juridică ce guvernează înotul în acest canal şi care organizează traversarea în mod oficial, pilotul, copilotul şi observatorul cursei fiind englezi.
Înainte de începerea traversării, Avram Iancu a apreciat că înotul în Canalul Bristol, care măsoară 28 de kilometri, va fi unul dificil din cauza temperaturii scăzute a apei, dar şi a efortului continuu pe care va trebui să-l facă.
Anul acesta, Avram Iancu a obţinut titlul de "Performance of the Year" din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise - World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.
Între performanţele bibliotecarului din Petroşani se numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri.
Un bibliotecar din Petroșani a devenit primul român care a traversat înot Canalul Bristol
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Gabriela Ruse, eliminată în primul tur la Dubai
21

25
Carlos Alcaraz, înaintea turneului de la Doha: 'Am încă puncte slabe'
25

64
Sorana Cîrstea, cea mai bine clasată româncă din WTA. Top 3 neschimbat
64

166
Pe cine a sunat Mircea Lucescu din spital: 'Dacă doi oameni de aproape 80 de ani îmi spun lucrurile astea, am înțeles mesajul'
166

18
VIDEO Neymar, din nou pe teren după operaţia la genunchi din decembrie
18

304
Victorie istorică pentru sportul românesc: Curtea de Apel București a anulat clauzele din Statutul FRAS care interziceau accesul sportivilor la justiție
304

30
Cîrstea, Cristian și Ruse debutează pe tabloul principal al turneului WTA 1000 din Dubai
30

26
VIDEO USA Stars a câştigat All Star Game 2026. Barack Obama şi prinţul Harry, prezenţi la meci
26

72
JO 2026. Programul zilei de luni, 16 februarie. Cinci sportivi români vor intra în competiție
72

75
Monopolul Visa la Jocurile Olimpice evidenţiază vulnerabilităţile Europei în sectorul plăţilor
75

86
Egal între Napoli şi AS Roma, scor 2-2
86

33
Baschet masculin: S-au stabilit semifinalele Cupei României
33

71
Ninge abundent în judeţul Harghita – Se intervine pe mai multe drumuri naţionale - Aluviuni pe DN 2, traficul fiind îngreunat la Podgoria - Pietre căzute de pe versant, în Pasul Gutâi
71

















Comentează