Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost găsit, marţi, în comă profundă, cu un traumatism cranio-cerebral, pe un drum din comuna Vultureşti, circumstanţele producerii incidentului fiind încă necunoscute.
"A fost trimisă o ambulanţă B2 cu asistent medical din substaţia Negreşti care a găsit pacientul în comă profundă şi cu un traumatism cranio-cerebral sever produs în condiţii necunoscute. Având în vedere starea critică a victimei, a fost solicitată ulterior intervenţia ambulanţei TIM, care a stabilizat victima şi a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii incidentului, în acest caz fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru lovire sau alte violenţe.
"Poliţia Oraşului Negreşti a fost sesizată cu privire la faptul că, în zona unui local din comuna Vultureşti, a fost găsit un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din aceeaşi localitate, aflat în stare de inconştienţă. Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală din municipiul Vaslui, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, identificarea persoanelor implicate şi dispunerea măsurilor legale", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost găsit în comă profundă, cu un traumatism cranio-cerebral, pe un drum din județul Vaslui
București
9°C
Articole Similare

729
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
729

15
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
15

1.277
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
1.277

23
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
23

30
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
30

22
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
22

52
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
52

839
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
839

4.818
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
4.818

38
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
38

6.631
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
6.631

4.241
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament / UPDATE
4.241

5.291
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
5.291
















Comentează