Un cetăţean din Republica Moldova care a încercat să intre ilegal în România înotând râul Prut, cu intenţia de a ajunge la nişte prieteni cunoscuţi pe o reţea de socializare, a fost depistat de autorităţile de frontieră, informează un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, în urma cooperării dintre poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti, cu structurile de frontieră din Republica Moldova, bărbatul a fost depistat în zona localităţii Prisăcani.
"Acţionând în baza schimbului de informaţii cu structurile de frontieră din Republica Moldova, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au organizat o acţiune specifică, pe timpul căreia, pe direcţia localităţii de frontieră Prisăcani, judeţul Iaşi, au descoperit un bărbat a cărui prezenţă în zonă li s-a părut suspectă. Colegii noştri au procedat la interceptarea şi legitimarea bărbatului. În urma verificărilor specifice efectuate, cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile bărbatului s-a stabilit că persoana este un cetăţean moldovean, care a trecut înot râul Prut cu intenţia de a ajunge la nişte prieteni, de pe raza judeţului Iaşi, cunoscuţi pe o reţea de socializare", se precizează în comunicatul de presă.
Conform documentului, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând să fie luate măsurile legale ce se impun.
"Faţă de persoană a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de cinci ani. În baza Acordului de readmisie, bărbatul a fost preluat de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor. Autorităţile de frontieră din cele două state vor colabora în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună", se mai menţionează în comunicatul de presă.
Un bărbat din R. Moldova a trecut înot în România pentru a întâlni nişte prieteni de pe o reţea de socializare
București
9°C
Articole Similare

2.828
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
2.828

24
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
24

2.290
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.290

38
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
38

38
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
38

26
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
26

76
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
76

978
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
978

5.384
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
5.384

43
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
43

7.210
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
7.210

4.574
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament / UPDATE
4.574

5.665
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
5.665
















Comentează