Un bărbat cu probleme psihice şi sub influenţa alcoolului a dat foc la două butelii în interiorul casei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-01-2026 14:36

Article thumbnail

Sursă foto: https://www.rotalianul.com/agrigento-explozie-a-unei-butelii-de-gaz-in-locuinta-unei-familii-de-romani/

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din localitatea Boteşti, a suferit arsuri la cap după ce a dat foc la două butelii cu gaz, în interiorul locuinţei, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, potrivit Agerpres.

La faţa locului au intervenit pompieri voluntari, pompieri militari şi poliţişti.

"Din interiorul locuinţei s-a autoevacuat o persoană, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu arsuri la nivelul capului. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD şi ulterior transportat la spital. Pompierii au constatat că în interiorul unei camere arde cu flacără deschisă gazul provenit de la două butelii deschise şi materiale textile şi lemnoase din apropierea acestora", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, bărbatul suferă de afecţiuni psihice şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri