Un bărbat care a furat aproape 100.000 de lei de la o casă de schimb valutar din Vatra Dornei a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale - Poliţia Municipiului Vatra Dornei, în cooperare cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Frasin, au documentat cu operativitate activitatea infracţională într-o cauză de furt de la o casă de schimb valutar din Vatra Dornei, recuperând în mai puţin de trei ore prejudiciul în valoare de aproximativ 100.000 de lei şi au dispus reţinerea bărbatului bănuit de comiterea faptei.
În fapt, luni, la ora 14.00, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de către un bărbat din localitate, în calitate de administrator al unei case de schimb valutar, cu privire la faptul că în jurul orei 13.20 un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a oferit pentru schimb valutar suma de 32.000 euro, după care profitând de neatenţia persoanei vătămate, care i-a înmânat în primă fază 98.000 lei, i-a solicitat restituirea sumei în euro, apoi a părăsit casa de schimb valutar fără a-i restitui administratorului cei 98.000 de lei.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au întocmit de îndată actele premergătoare în cadrul dosarului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, dispunându-se măsuri urgente pentru identificarea autorului.
În acelaşi timp au fost alertate toate echipajele aflate în serviciu la nivelul tuturor subunităţilor din cadrul IPJ Suceava şi au fost notificate inspectoratele de poliţie învecinate.
S-au constituit filtre rutiere pe principalele artere de circulaţie din judeţ şi au fost dispuse măsuri investigative complexe pentru stabilirea profilului şi identităţii autorului.
În urma măsurilor investigative şi informative s-a stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un bărbat de 44 de ani din municipiul Iaşi, persoană bănuită de comiterea unor fapte cu mod similar de operare.
Din exploatarea probelor administrate, s-a stabilit un posibil traseu de deplasare şi au fost instituite filtre suplimentare.
În jurul orei 16.15, bărbatul de 44 de ani a fost identificat pe DN17 pe raza oraşului Frasin de către echipajele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Frasin.
Asupra bărbatului de 44 de ani a fost găsită suma de 98.000 de lei, ce face obiectul infracţiunii cercetate, precum şi suma de 30.000 de euro, despre care există suspiciunea că ar proveni din fapte similare.
Bărbatul a fost preluat de poliţişti şi a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, iar în urma audierii şi a probatoriului administrat a recunoscut furtul comis.
S-a procedat la ridicarea sumelor de bani găsite asupra sa, urmând să-i fie restituită persoanei vătămate suma de 98.000 de lei.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei care au efectuat cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus măsura reţinerii faţă de bărbatul de 44 de ani pentru o perioadă de până la 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Un bărbat care a furat aproape 100.000 de lei de la o casă de schimb valutar din Vatra Dornei a fost prins şi reţinut pentru 24 de ore
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
0

0
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
0

183
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
183

1.820
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
1.820

20
Vești bune pentru șoferi! Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi deschis traficului în ambele sensuri în perioada sărbătorilor pascale
20

4.854
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
4.854

3.296
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament
3.296

4.279
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
4.279

1.963
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
1.963

2.258
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
2.258

4.716
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.716

71
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
71

16
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
16















Comentează