Poliţiştii timişeni au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat a fost găsit decedat, sâmbătă, în camera unui hotel din Timişoara, fără urme de violenţă, potrivit Agerpres.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat că poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră a unui hotel de pe strada Mehadia din municipiu a fost găsită o persoană în stare de inconştienţă.
"Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în camera de hotel fiind găsit, din nefericire, trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 40 de ani. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului", a precizat Poliţia Timiş.
Cercetările continuă în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se impun.
Un bărbat a fost găsit decedat în camera unui hotel
București
6°C
Articole Similare

10
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
10

30
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
30

144
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
144

2.638
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
2.638

59
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
59

36
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
36

66
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
66

1.245
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.245

142
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
142

7.258
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
7.258

3.962
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
3.962

1.114
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.114

2.465
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
2.465
















Comentează