Un dezastru a fost evitat după ce un avion de pasageri al companiei aeriene naţionale indiene Air India a lovit vineri dimineaţă un zid înconjurător la aeroportul Trichy din statul Tamil Nadu, în timpul operaţiunii de decolare, transmite Xinhua, care citează oficiali locali, informează Agerpres.
''Avionul care transporta 136 de persoane, printre care membrii echipajului, a lovit zidul de la marginea aeroportului Trichy. Din fericire, nu există persoane rănite în acest incident'', a afirmat un reprezentant al Air India.
Compania aeriană a menţionat că pilotul şi copilotul avionului au fost înlocuiţi, aflându-se la dispoziţia anchetatorilor indieni.
Canalele de televiziune locale au difuzat imagini cu porţiunea distrusă a zidului şi au relatat că o parte a fuselajului avionului a fost afectată.
Administraţia aviaţiei civile din India a dispus, de asemenea, investigarea incidentului. ''Ancheta va arăta cu siguranţă cauza accidentului. În urma raportului de anchetă vor fi luate măsuri'', a afirmat un reprezentant al instituţiei.
Un avion al Air India a lovit zidul înconjurător al unui aeroport din statul Tamil Nandu în timpul manevrelor de decolare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

426
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
426

34
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
34

1.088
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.088

52
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
52

1.579
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.579

2.576
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.576

1.523
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.523

50
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
50

2.226
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.226

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.003
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.003

78
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
78

81
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
81
















Comentează