Dan Petrescu a avut grave probleme de sănătate, dar din ultimele informații starea sa este bună, iar în curând ar putea reveni pe banca tehnică, așa cum își dorește. Iuliu Mureșan a dezvăluit ce a vorbit cu antrenorul.
Cum se simte antrenorul
Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj, a vorbit despre starea tehnicianului. Acest spune că Dan Petrescu se simte bine, da încă nu a teminat tratamentul pe care îl urmează.
„Am mai vorbit. După toate meciurile ne dă mesaje, e alături de noi, ne susține. Încă mai face tratament. Situația lui medicală e foarte bună. Eu cred și sper că e deja vindecat de boala pe care o avea, ceea ce o veste foarte bună pentru el. Mai are de făcut încă ceva, un tratament, apoi e ok. Poate să și muncească dacă vrea să își reia activitatea. Mă gândesc că din vară revine în fotbal, să vedem”, a spus Iuliu Mureșan pentru Fanatik.
Dan Petrescu vrea să revină la treabă
CFR Cluj a început actualul sezon cu Dan Petrescu pe bancă, dar acesta a plecat după înfrângerea din preliminariile cupelor europene cu suedezii de la Hacken din august 2025. La vremea respectivă a declarat că are unele probleme de sănătate și că va lua o pauză de la antrenorat.
După 6 luni, „Bursucul” a anunțat că vrea să revină pe bancă cât mai repede, poate chiar înainte de vara acestui an.
„Eu mă simt bine, mai am puțin și încep să antrenez. Mai am nevoie de o lună – două ca să fiu ok. (n.r. dacă revine din vară) Poate chiar înainte, vedem”, spunea Dan Petrescu la mijlocul lunii februarie din acest an la TV Digi Sport.
Giovanni Becali: "Am avut multe oferte pentru Dan Petrescu"
"Am avut multe oferte pentru Dan Petrescu, echipe bune. Au fost din Europa de Est și din Asia. El a avut nevoie să se concentreze doar pe sănătate, dar îl vom revedea curând pe bancă. El a mai avut cu arbitrii una și alta, dar cu jucătorii lui a fost un antrenor bun", a spus Giovanni Becali, pentru digisport.ro.
Dan Petrescu are în străinătate 318 partide conduse ca antrenor principal, la 9 echipe, în 6 țări. Le-a antrenat pe Wilsa Cracovia (23 de meciuri), Kuban (88 + 15, două mandate), Dinamo Moscova (55 de meciuri), Al Arabi (11 meciuri), Suning (36 de meciuri), Al Nasr (21 de meciuri), Hengfeng (23 de meciuri), Kayserispor (8 meciuri), Jeonbuk (38 de meciuri).





























Comentează