Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a autorizat, miercuri, pentru un sezon locurile în picioare pe stadioane pentru competiţiile europene în Franţa, Germania şi Anglia, o măsură cerută de multă vreme de asociaţiile de suporteri, informează AFP, potrivit Agerpres.
Dacă tribunele în picioare, loc de manifestare a emoţiilor şi, totodată, mijloc de creştere a capacităţii stadionului, au fost desfiinţate de instanţa europeană după dramele de la Hillsborough (1989) şi Furiani (1992), ele au revenit progresiv "în anumite competiţii naţionale", a precizat UEFA într-un comunicat dat publicităţii.
Suporterii şi cluburile vizate, începând cu Borussia Dortmund şi legendarul său "Zid galben" de 24.000 de locuri, au cerut forului continental extinderea acestui concept la meciurile europene.
Comitetul Executiv al UEFA a decis, miercuri, un program de observare a locurilor în picioare pe stadioane în timpul sezonului 2022/2023, limitat la cele trei ţări care permit deja astfel de formule - Franţa, Germania şi Anglia -, în aşteptarea unei eventuale extinderi.
"Obiectivul este evaluarea condiţiilor în care tribunele în picioare pot fi reintroduse în competiţiile UEFA în deplină siguranţă", a explicat instanţa europeană. Securitatea tribunelor de două ori mai dense decât cu locuri pe scaune este în centrul preocupărilor după catastrofele de pe Hillsborough (97 morţi în cursul meciului Nottingham Forest - Liverpool la Sheffield în 1989) şi Furiani (19 morţi la meciul Bastia - Olympique Marseille în 1992).
Dar regula de sută la sută locuri pe scaune impusă de UEFA pentru competiţii devine "desuetă" pe măsură ce stadioanele sunt renovate, a subliniat, la rândul său, asociaţia "Football Supporters Europe" (FSE), care şi-a manifestat bucuria pentru această măsură.
"Este o victorie istorică pentru mişcarea suporterilor europeni. Salutăm evoluţia UEFA spre o politică bazată pe fapte, ţinând cont de nevoile şi aşteptările suporterilor activi", a comentat Gregor Weinreich, membru în consiliul de administraţie al FSE şi coordonator al campaniei "Europe Wants to Stand" ("Europa vrea să se ridice") lansată în 2019.
UEFA va testa timp de un an tribunele în picioare
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

14
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
14

32
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
32

7
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
7

18
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
18

49
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
49

59
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
59

51
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
51

28
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
28

48
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
48

5.001
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
5.001

43
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
43

28
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
28

128
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, campion încă de la prima sa competiţie de culturism
128
















Comentează