Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat miercuri suplimentarea ajutorului umanitar acordat populaţiei afgane cu 100 de milioane de euro, cu ocazia discursului privind starea Uniunii Europene susţinut miercuri în plenul Parlamentului European la Strasbourg.
''Suntem alături de poporul afgan. Alături de femeile şi copiii afgani, de procurori, de jurnalişti şi de apărătorii drepturilor omului. Mă gândesc mai ales la judecătoarele care stau acum ascunse, temându-se de bărbaţii pe care i-au trimis la închisoare. /.../. Şi trebuie să îi sprijinim în continuare pe toţi afganii, atât pe cei rămaşi în ţară, cât şi pe cei din ţările învecinate. Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita riscul real al unei foamete majore şi al unui dezastru umanitar. /.../ Vom suplimenta ajutorul umanitar acordat populaţiei afgane cu 100 de milioane de euro'', a spus von der Leyen.
Această iniţiativă va face parte dintr-un nou pachet, mai amplu, de sprijin pentru poporul afgan, ce va fi prezentat în următoarele săptămâni.
Evenimentele din Afganistan au fost un moment extrem de dureros pentru toate familiile celor şi-au pierdut viaţa acolo, a spus în acest context şefa Comisiei Europene, adăugând că ''trebuie să reflectăm asupra circumstanţelor care au făcut ca această misiune să se încheie atât de brusc pentru a ne asigura că devotamentul lor nu va fi fost în zadar''. ''Sunt întrebări profund îngrijorătoare, la care aliaţii vor trebui să răspundă în cadrul NATO''.
''De aceea colaborăm cu Secretarul General Jens Stoltenberg la elaborarea unei noi declaraţii comune UE-NATO, care urmează să fie prezentată înainte de sfârşitul anului'', a anunţat Ursula von der Leyen.
UE suplimentează cu 100 de milioane de euro ajutorul umanitar acordat populaţiei afgane
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

22
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
22

222
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
222

496
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
496

880
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
880

48
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
48

801
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
801

35
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
35

3.254
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.254

1.646
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.646

1.495
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.495

2.964
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.964

1.020
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.020

1.534
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.534
















Comentează