Uniunea Europeană (UE) a condamnat joi "decizia nefondată" a justiţiei ruse, care a desemnat drept "extremiste" organizaţiile care au legătură cu opozantul rus aflat în detenţie Aleksei Navalnîi, informează AFP potrivit Agerpres.
UE a denunţat, într-un comunicat semnat de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, "dorinţa deliberată a guvernului (rus) de a suprima opoziţia independentă (...) şi de a pune capăt influenţei reţelei politice a lui Navalnîi înainte de alegerile parlamentare din septembrie".
Această decizie confirmă politica de "reprimare sistematică a drepturilor omului şi libertăţilor care sunt garantate de Constituţia rusă", a subliniat Borrell. El i-a cerut Moscovei să-şi "respecte angajamentele internaţionale", inclusiv faţă de Consiliul Europei şi OSCE.
UE a cerut încă o dată eliberarea "imediată şi necondiţionată" a principalului opozant al Kremlinului.
Un tribunal rus a aprobat miercuri o solicitare a procurorilor de a declara drept "extremiste" organizaţiile care au conexiuni cu opozantul Kremlinului, o decizie ce permite scoaterea unor astfel de organizaţii în afara legii precum şi creşterea represiunii la adresa susţinătorilor acestora. Hotărârea, care a intrat în vigoare imediat, interzice efectiv membrilor unor astfel de grupuri să participe la alegerile parlamentare din acest an.
Această hotărâre vizează în special Fondul pentru lupta împotriva corupţiei (FBK), cunoscut pentru anchetele sale răsunătoare cu privire la stilul de viaţă al elitelor din Rusia şi delapidările comise de acestea, precum şi birourile regionale ale opozantului Navalnîi, care se ocupă de organizarea manifestaţiilor şi a campaniile electorale.
Joi, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat că mişcarea opozantului Aleksei Navalnîi este dirijată de SUA, iar viteza cu care Washingtonul a condamnat decizia justiţiei ruse de a interzice toate structurile care au legături cu Navalnîi demonstrează că el este de fapt "agentul lor".
"După numai două ore, ei (americanii) fac o declaraţie specială. Ei dau dovadă de un asemenea zel politic pentru că au fost atinşi cei pe care ei îi supervizează, cei pe care ei îi susţin politic şi în alt mod", a acuzat Zaharova la postul de radio public Vesti FM.
Navalnîi, care execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate cu închisoarea pe baza unor acuzaţii pe care liderul opoziţiei ruse le consideră false, a negat acuzaţiile de extremism, pe care le-a explicat ca fiind o încercare de a elimina opoziţia faţă de partidul de guvernământ Rusia Unită, în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie.
UE condamnă decizia justiţiei ruse care a desemnat drept extremiste organizaţiile opozantului Navalnîi
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

374
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
374

576
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
576

2.078
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.078

48
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
48

1.212
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.212

1.712
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.712

80
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
80

54
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
54

1.907
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.907

270
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
270

3.016
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
3.016

51
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
51

2.821
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.821















Comentează