În oraşul Le Bourget, de lângă Paris, Sofiane Milous, candidat la alegerile municipale din Franţa, a promis să anuleze planurile pentru un centru de date care, spune el, va intensifica efectul de seră, va agrava poluarea fonică şi va crea puţine locuri de muncă locale, relatează Reuters.
Fostul campion de judo, care candidează pe o platformă ecologistă, consideră că goana după construirea de centre de date pentru inteligenţa artificială nu este o soluţie pentru declinul industrial al oraşelor muncitoreşti precum al său, unde producătorul Alstom a închis o fabrică în urmă cu trei decenii.
„Am pierdut o industrie care ne asigura traiul, chiar dacă polua, iar acum ne confruntăm cu această nouă «industrie 4.0» care nu creează locuri de muncă pentru localnici”, a declarat Milous pentru Reuters.
Preşedintele Emmanuel Macron a promovat centrele de date ca fiind esenţiale pentru redobândirea controlului asupra infrastructurii tehnologice critice şi a declarat anul trecut că Franţa „s-a întors în cursa pentru IA”, cu planuri de investiţii din sectorul privat în valoare de 109 miliarde de euro.
Însă rezistenţa locală creşte, alimentată de îngrijorările legate de suprasolicitarea reţelei electrice, poluare şi dominaţia marilor companii tehnologice americane.
Franţa organizează alegeri municipale în două tururi, pe 15 şi 22 martie, iar cursa pentru controlul a peste 35.000 de primării este considerată un test al capacităţii extremei drepte de a-şi consolida baza de susţinere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2027.
O analiză Reuters a constatat că în cel puţin 10 oraşe - inclusiv Marsilia şi Bordeaux - candidaţii fac campanie împotriva noilor centre de date sau solicită moratorii sau mai multă transparenţă.
Deşi nu sunt decisive în aceste alegeri, aceste campanii evidenţiază îngrijorarea crescândă a alegătorilor cu privire la această problemă, care a devenit centrală în comunităţile mai mici, precum Le Bourget.
REACŢIA NEGATIVĂ DIN EUROPA SE EXTINDE
Aceasta reflectă tendinţele din Europa şi Statele Unite, unde o creştere a construcţiei de centre de date a alimentat o reacţie negativă şi a transformat consumul de energie şi amprenta Big Tech în probleme electorale la nivel local şi naţional.
În Irlanda, unde centrele de date consumă 22% din energia electrică naţională, partidele de opoziţie au criticat decizia guvernului de a ridica un moratoriu efectiv de patru ani asupra conectării la reţea.
În apropierea Londrei, un centru de date de mare capacitate se confruntă cu o acţiune în justiţie din partea activiştilor care susţin că proiectul nu a ţinut cont de impactul asupra schimbărilor climatice.
Pe fondul unei creşteri a cererilor de conectare la reţea, Franţa ia, de asemenea, măsuri împotriva investitorilor speculativi care achiziţionează terenuri pentru proiecte „zombie”, urmând paşii similari făcuţi în Marea Britanie la sfârşitul anului trecut.
Criticii variază de la ecologişti şi academicieni la proprietari de imobile şi grupuri sindicale, spune Chris Adams, director de tehnologie şi politici la Green Web Foundation. „Este o industrie nereglementată care deranjează acum oamenii din întreg spectrul politic”, a spus el.
ÎNGRIJORĂRI LEGATE DE CONSUMUL DE ENERGIE
Franţa îşi promovează energia nucleară ca sursă relativ ieftină şi abundentă de energie fără emisii de carbon, întrucât concurează cu vecini precum Marea Britanie şi Germania pentru a atrage noi investiţii în centre de date.
Prefectura Seine-Saint-Denis a aprobat proiectul Le Bourget în ianuarie, solicitând dezvoltatorului Segro Bourget să efectueze studii suplimentare privind poluarea fonică şi atmosferică şi să organizeze o şedinţă publică. Segro Bourget nu a făcut comentarii.
Primarul de dreapta Jean-Baptiste Borsali, care îşi încheie mandatul, a declarat că are încredere în evaluarea statului şi că centrul ar putea aduce beneficii pentru jumătate din locuitorii oraşului prin recuperarea căldurii. El nu a răspuns solicitărilor de interviu.
În piaţa din Le Bourget, într-o sâmbătă dinainte de alegeril, mai mulţi cumpărători au spus că proiectul va determina votul lor.
„Am semnat petiţia - este chiar lângă şcoli. Vreau un parc pentru copiii mei; nu avem spaţiu verde”, a spus Veronique Pernolet, o profesoară de 28 de ani care locuieşte lângă fostul depozit H&M unde este planificată facilitatea.
În Marsilia, unde cablurile submarine au transformat oraşul portuar într-un punct fierbinte pentru centrele de date, candidatul de stânga Sebastien Barles solicită un moratoriu. „ Avem nevoi semnificative de energie electrică - alimentarea navelor în docuri, facilităţile de reparaţii navale - iar aceste centre de date consumă o mare parte din energia disponibilă”, a spus Barles, care candidează pe lista LFI, extrema stângă.
În Wissous, la sud de Paris, candidatul municipal Philippe de Fruyt a introdus o acţiune în justiţie, care urmează să fie judecată săptămâna viitoare, pentru a bloca extinderea unui centru de date existent utilizat de Amazon. Amazon nu a făcut comentarii.
INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ
Conectarea unui nou centru de date pe pieţele majore ale Europei poate dura în medie între şapte şi zece ani, deşi accesul la reţeaua electrică franceză este relativ neîngrădit în comparaţie cu unele dintre ţările vecine, potrivit grupului de reflecţie privind clima Ember.
Un proiect de lege propune clasificarea centrelor de date drept „proiecte de interes naţional”, reducând obstacolele juridice şi de mediu şi permiţând statului să ocolească autorităţile locale. Proiectul de lege este în prezent blocat în parlamentul francez.
Unii experţi şi politicieni spun că măsurile ar slăbi participarea publicului.
„Am văzut ce s-a întâmplat în SUA, unde s-au construit atât de multe centre de date încât a apărut o opoziţie serioasă”, a spus Antoine Devillet, de la grupul de advocacy The Cloud Was Under Our Feet. „Odată cu ascensiunea IA, cred că dezbaterea va deveni omniprezentă aici”, prognozează Devillet.



























Comentează