Ucraina va primi probabil acces la locul unde o rachetă a ucis două persoane în sud-estul Poloniei, a declarat joi Jakub Kumoch, consilierul principal de politică externă al preşedintelui polonez, după ce Kievul a cerut acces la locul exploziei, transmite Reuters, scrie AGERPRES.
Preşedintele polonez Andrzej Duda a afirmat miercuri că accesul la locul exploziei va necesita acordul ambelor ţări care efectuează ancheta, adică Polonia şi Statele Unite.
Varşovia afirmă că explozia a fost cauzată, cel mai probabil, de o rachetă rătăcită a apărării antiaeriene ucrainene, însă Kievul neagă.
'O echipă polono-americană de anchetă se află la faţa locului', a declarat Jakub Kumoch la televiziunea privată TVN 24.
'Ucrainenii au cerut acces la locul investigaţiei. Dacă ambele părţi vor fi de acord, şi, din câte ştiu, nu vor fi obiecţii din partea americană, un astfel de acces ar putea fi obţinut în curând', a adăugat el.
Şeful Biroului de securitate naţională, Jacek Siewiera, a afirmat şi el la postul privat RMF FM că, din câte ştie, Duda nu se opune prezenţei unor observatori ucraineni la locul exploziei.
Kumoch a mai spus că Polonia deţine probe video cu privire la explozie.
'Există, într-adevăr, materiale filmate, nu aş vrea să vorbesc despre conţinutul acestor materiale filmate pe care le-am văzut în regim clasificat, dar, desigur, prim-ministrul a dat astfel de informaţii, astfel de materiale există', a afirmat consilierul.
'Acestea sunt fotografiile noastre normale de la frontieră, unde se pot vedea anumite lucruri. Se văd lovituri deasupra Ucrainei, lupte deasupra Ucrainei şi, la un moment dat, într-un timp foarte scurt, se vede o anumită succesiune de evenimente', a adăugat el.
Kumoch nu a oferit alte detalii, spunând că doreşte ca ucrainenii să vadă aceste materiale mai întâi, în contact cu persoanele care conduc ancheta.
Ucraina va primi probabil acces la locul exploziei rachetei - anunță un consilier al lui Duda. O echipă polono-americană de anchetă se află la faţa locului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

22
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
22

222
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
222

496
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
496

880
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
880

48
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
48

801
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
801

35
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
35

3.254
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.254

1.646
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.646

1.495
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.495

2.964
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.964

1.020
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.020

1.534
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.534
















Comentează