Turiştii pot ajunge în staţiunea Parâng, de lângă Petroşani, pe un drum modernizat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, ceea ce permite ca accesul cu maşina să fie posibil, de joi, pe tot parcursul anului şi nu doar până în luna noiembrie, cum se întâmpla până acum, potrivit Agerpres.
Drumul pleacă de la Cabana Rusu, de lângă Petroşani, şi urcă, circa patru kilometri, până la o altitudine de 1.600 de metri, în Masivul Parâng.
Pentru ca sporturile de iarnă să poată fi practicate în cele mai bune condiţii, pe traseul drumului au fost construite două tuneluri pentru maşini, care trec pe sub pârtia de schi.
"Acest drum este o investiţie foarte importantă în contextul dezvoltării turismului în Valea Jiului. Atât turiştii, cât şi localnicii se pot bucura de un drum modern, care asigură un acces sigur şi confortabil. Ne aşteptăm la o creştere semnificativă a numărului de turişti şi la dezvoltarea staţiunii. Nu ne oprim aici, am solicitat administraţiei locale o porţiune de teren pentru a amenaja aici şi o parcare de 100 de locuri", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, prezent la inaugurarea şoselei montane.
Proiectul a vizat lărgirea părţii carosabile la patru metri şi turnarea de asfalt, amenajarea de rigole betonate, construirea de podeţe, ziduri de sprijin şi montarea unor parapeţi de siguranţă.
Lucrările la acest obiectiv de investiţii al CJ Hunedoara au început în toamna anului 2018, în baza unui contract de finanţare derulat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, în valoare de 17,9 milioane de lei.
Primăria municipiului Petroşani este partener în acest proiect, în cadrul căruia a pus la dispoziţie suprafeţele de teren din domeniul public necesare amenajării drumului judeţean.
Turiştii pot ajunge în staţiunea Parâng pe un drum modernizat ce trece pe sub pârtia de schi
București
9°C
Articole Similare

2
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
2

986
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
986

888
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
888

36
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
36

2.554
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
2.554

41
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
41

5.602
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
5.602

2.160
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.160

50
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
50

60
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
60

2.357
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.357

4.632
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.632

49
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
49
















Comentează