Turcia nu va ceda la intimidare şi la şantaj, a declarat vineri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, cu ocazia unui miting desfăşurat la Gumushane, în nodul ţării, la scurt timp după ce omologul său american Donald Trump a anunţat dublarea tarifelor vamale la importurile de oţel şi de aluminiu din Turcia, transmite dpa preluată de Agerpres.
Erdogan a făcut referire la membri ai mişcării conduse de clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2016. Formularea preşedintelui turc nu a menţionat însă în mod direct Statele Unite sau pe Trump.
'Aceia care nu au luat niciun fel de măsură în privinţa laşilor (membri ai mişcării), pe care i-au protejat, găzduit în vile, nu ne pot ţine lecţii despre lege', a spus Erdogan.
'Ei nu pot folosi limbajul ameninţării şi şantajului împotriva acestei naţiuni. Încercarea de intimidare a acestei naţiuni nu îi va duce nicăieri', a adăugat preşedintele turc.
El a făcut apel la o soluţie prin negocieri şi diplomaţie.
Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri că SUA dublează tarifele vamale la importurile de oţel şi de aluminiu din Turcia, care ajung astfel la 50%, respectiv 20%. În postarea sa pe Twitter, Trump a invocat şi prăbuşirea lirei turceşti, care vineri a atins un minim istoric atât faţă de dolar, cât şi faţă de euro.
'Relaţiile noastre cu Turcia nu sunt bune în acest moment!'
Turcia nu va ceda șantajului SUA, anunță Erdogan
București
7°C
Articole Similare

35
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
35

41
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
41

207
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
207

212
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
212

55
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
55

33
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
33

441
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
441

662
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
662

41
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
41

648
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
648

535
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
535

659
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
659

738
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
738
















Comentează