Ankara este pregătită să achite despăgubiri Moscovei, dacă este nevoie, pentru daunele provocate în urma doborârii avionului Su-24 în noiembrie trecut la frontiera turco-siriană, relatează marţi agenţia rusă de presă RIA Novosti, citând în acest sens o declaraţie atribuită premierului turc Binali Yildirim.
În urmă cu o zi, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunţat că preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a prezentat scuze pentru avionul doborât anul trecut într-o scrisoare trimisă şefului statului rus, Vladimir Putin, în care a exprimat condoleanţe în legătură cu moartea pilotului.
În mesajul său, Erdogan a declarat că Turcia nu a vrut să-şi strice relaţiile cu Rusia, ţară pe care o consideră drept partenerul său strategic, a mai spus Peskov, citat de RIA Novosti.
Autorităţile ruse indicaseră anterior că unul dintre paşii necesari pentru normalizarea relaţiilor bilaterale este ca Ankara nu doar să-şi ceară scuze pentru doborârea avionului, ci, de asemenea, să compenseze prejudiciul provocat.
'Conţinutul scrisorii este clar. Ne-am exprimat regretul şi dacă este nevoie vom plăti şi despăgubiri (pentru avionul doborât). Ambele ţări doresc normalizarea relaţiilor. Cred că lucrurile sunt în curs de normalizare', a subliniat premierul turc într-un interviu, luni, la postul de televiziune TRT.
Este important să se pună capăt acestei confruntări fără sens între cele două ţări, a mai spus Binali Yildirim, potrivit publicaţiei economice ruse RBC.
Şeful executivului turc a declarat că o discuţie telefonică ar urma să aibă loc în 29 sau 30 iunie între preşedinţii Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin în legătură cu reglementarea relaţiilor bilaterale, scrie RBC în pagina sa electronică.
După mai bine de şase luni de la acest incident, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a prezentat Moscovei 'regretele' Ankarei - care au fost percepute de Rusia drept 'scuze' - pentru avionul militar rus doborât la sfârşitul anului 2015 la frontiera cu Siria, conform agenţiilor de presă internaţionale.
Într-un comunicat, Kremlinul declarase luni că preşedintele turc a asigurat că Ankara 'nu a vrut niciodată şi nu a intenţionat să doboare avionul militar rusesc'. Erdogan a mai adăugat că cetăţeanul turc al cărui nume este asociat cu moartea pilotului Su-24 este vizat de o anchetă judiciară, potrivit aceluiaşi comunicat al Kremlinului, citat de AFP.
Cu toate acestea, cotidianul turc Hurriyet a relatat că Alparslan Celik, acuzat de moartea pilotului rus şi aflat în arest preventiv de la începutul lunii aprilie, a fost pus în libertate luni, potrivit France Presse.
Incidentul a fost calificat la vremea respectivă drept 'o lovitură de cuţit în spate' de către preşedintele rus Vladimir Putin şi a provocat o criză acută în relaţiile ruso-turce. AGERPRES
Turcia, dispusă să plătească despăgubiri Rusiei pentru avionul rusesc doborât
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

103
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
103

307
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
307

98
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
98

2.711
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.711

81
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
81

19
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
19

78
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
78

786
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
786

97
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
97

2.706
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.706

32
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
32

5.266
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.266

69
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
69
















Comentează