Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare umanitare către Gaza a fost amânată, au anunţat organizatorii sâmbătă, notează AFP, citat de AGERPRES.
Organizatorii au anunţat că au reprogramat plecarea navelor din Tunis pentru miercuri, din "motive tehnice şi logistice".
Plecarea flotilei fusese deja amânată, în special din cauza condiţiilor meteorologice.
Flotila "Maghreb Sumud" urmează să se alăture navelor flotilei internaţionale "Global Sumud", care au plecat deja din Spania şi Italia.
Împreună, acestea au ca obiectiv să "deschidă un coridor umanitar şi să pună capăt genocidului continuu al poporului palestinian", potrivit organizatorilor.
Fâşia Gaza este scena unui război devastator, declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023.
Naţiunile Unite au declarat în august stare de foamete în Fâşia Gaza, avertizând că 500.000 de oameni se află într-o situaţie "catastrofală".
Tunisia: plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

28
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
28

567
Radu Miruță amenință că retrimite programul SAFE în CSAT: Eu nu semnez contracte cu 30% mai scumpe!
567

951
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
951

426
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
426

3.057
Haos la metrou! Metrorex anunță trenuri blocate după un incident. Recomandări pentru călători
3.057

4.317
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
4.317

2.082
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.082

2.256
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
2.256

5.435
Vestea care a zguduit lumea medicală: un cunoscut medic primar și asistent universitar a murit la doar 51 de ani, după un infarct
5.435

3.639
EXCLUSIV - „Avem 30 de parlamentari care pot înlocui voturile USR pentru Guvern”: Senatorul Dorin Petrea (PACE) propune o nouă majoritate în Parlament
3.639

4.589
DOCUMENTUL vaccinării care schimbă tot: România avea 5 zile să refuze contractul Pfizer de 600 milioane €
4.589

2.790
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.790

4.661
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
4.661
















Comentează