Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, luni seară, că societatea nu trebuie să fie canalizată pe ideea "construim penitenciare şi îi băgăm la închisoare", fiind necesară continuarea procesului prin care prevenţia să fie pe primul plan potrivit Agerpres.
Ministrul a precizat totodată că pedepsele din Codul penal actual sunt cu mult mai mari decât pedepsele din alte ţări europene cu democraţie consolidată.
"Dacă facem o comparaţie între reglementările din Codul penal român şi reglementările din alte coduri penale, cu state unde democraţia este consolidată, observăm deosebiri fundamentale şi în conţinutul normei de incriminare, dar şi în pedeapsă. Noi am trecut în 2014, când a intrat în vigoare noul Cod penal, de la regimul represiv la un regim preventiv, cu pedepse mai mici, cu prevenţie mai eficientă. Dar să ştiţi, şi vă spun în cunoştinţă de cauză, pedepsele pe care astăzi le avem în Codul penal sunt cu mult mai mari decât pedepsele din alte ţări europene sau nu, cu democraţie consolidată. Noi trebuie să continuăm procesul acesta prin care prevenţia să fie pe primul plan, prin care coerciţia, pedeapsa să fie ultima soluţie, în care să punem accentul pe confiscarea bunurilor dobândite care au servit la săvârşirea infracţiunii, prin care să punem accent pe reintegrarea socială a celui care a comis fapte penale, cu serviciu de probaţiune, cu supravegherea cu brăţară electronică, munca în folosul comunităţii, cu zilele amendă. Adică societatea nu trebuie să fie canalizată pe ideea: construim penitenciare şi îi băgăm la închisoare. Societatea trebuie să ştie să prevină, să reintegreze social pe cei care au comis astfel de fapte. Şi atunci, îl ţii mai aproape, nu îl izolezi, pentru că statistica arată că izolarea, mai ales în condiţii improprii, nu facilitează reintegrarea socială, din păcate, cam invers", a declarat Tudorel Toader la Antena 3.
Tudorel Toader pune accentul pe prevenție - Societatea nu trebuie să fie canalizată pe ideea 'construim penitenciare şi îi băgăm la închisoare'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.572
Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu, Horațiu Potra și 'gașca' sa: Curtea de Apel București, decizie de ultimă oră
1.572

65
Coiful de la Coțofenești și brățările dacice, recuperate de ziua Ralucăi Turcan, ministru al Culturii în momentul incidnetului: Sunt extrem de fericită!
65

1.655
Răsturnare de situație la Guvern: Se va reduce acciza doar la motorină și doar cu 30 de bani, în loc de 50 de bani
1.655

3.925
VIDEO Este haiducie totală în sistemul militar din România: Instituțiile care țin de MApN sifonează bani la greu și sfidează o țară întreagă
3.925

2.903
ANI: Toni Greblă, declarat în conflict de interese după ce a semnat trei ordine care i-au majorat salariul, deși era preşedinte al Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ
2.903

1.900
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
1.900

4.652
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.652

97
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
97

33
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
33

4.620
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
4.620

15.758
PSD îi va oferi 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și da demisia de onoare și a renunța la „ținta USR” (surse)
15.758

266
Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu și îl apără pe amicul său, Ilie Bolojan: Ancheta DNA la ARR e o lovitură pentru PSD
266

2.595
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
2.595
















Comentează