Preşedintele american Donald Trump a apreciat vineri, pe platforma sa Truth Social, că este o ”onoare” să ”ucidă” lideri iranieni, în a 14-a zi a Războiului în Iran, care zdruncină economia mondială, relatează AFP, conform News.ro.
MESAJUL LUI TRUMP
”Ei omoară oameni nevonovaţi în întreaga lume de 47 de ani, iar acum eu, al 47-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, sunt cel care-i ucide. Ce onoare!”, a scris pe platforma sa Donald Trump.
”Suntem pe cale să distrugem total regimul terorist iranian, militar, economic şi altfel”, apreciază miliardarul.
”LIDERII LOR AU FOST ŞTERŞI DE PE SUPRAFAŢA PĂMÂNTULUI”
”Marina iraniană nu mai există, Forţelor lor Aeriene nu mai sunt, rachetele lor, dronele lor şi tot restul sunt pe cale să fie decimate, iar liderii lor au fost şterşi de pe suprafaţa Pământului”, se felicită locatarul Casei Albe.
REACȚIA IRANULUI
”Problema cu Donald Trump este că nu este suficient de inteligent să înţeleagă că poporul iranian este o naţiune curajoasă, o naţiune puternică, o naţiune hotărâtă”, l-a atacat vineri, pe şeful statului american, şeful Consiliului Securităţii Naţionale iraniene, Ali Larijani, la televiziunea de stat, la o manifestaţie de Ziua Ierusalimului.
”Cu cât şi va creşte presiunile, cu atât va creşte hotărârea naţiunii”, a avertizat el.
RĂZBOIUL SE INTENSIFICĂ
Donald Trump a declarat, într-un interviu pentru Fox News, că SUA intenţionează să lovească Iranul „foarte dur” în săptămâna care urmează şi a mai spus că Statele Unite vor escorta navele prin Strâmtoarea Hormuz, dacă va fi necesar, relatează Reuters.
Întrebat despre ajutorul acordat petrolierelor pentru a traversa strâmtoarea cheie pentru transportul maritim, Trump a spus: „O vom face, dacă va fi nevoie. Dar, ştiţi, sperăm că lucrurile vor merge foarte bine. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus el, fără a oferi alte detalii.
„Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână”, a adăugat el în interviul acordat lui Brian Kilmeade de la Fox, difuzat parţial vineri dimineaţa în cadrul emisiunii „Fox & Friends”.
Comentariile sale vin în contextul în care Statele Unite şi alte ţări se confruntă cu o creştere a preţurilor la petrol şi gaze, războiul dintre SUA şi Israel intrând în a 14-a zi, iar preţurile petrolului oscilând vineri în jurul valorii de 100 de dolari pe baril.
Comentariul său se face ecoul unei postări anterioare pe care o publicase vineri pe Truth Social, în care a spus, referindu-se la regimul iranian: „Uitaţi-vă ce se întâmplă astăzi cu aceşti nemernici nebuni. Au ucis oameni nevinovaţi peste tot în lume timp de 47 de ani, iar acum eu, în calitate de al 47-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, îi ucid”, a scris el. „Ce mare onoare este să fac acest lucru!”, a adăugat al 47-lea preşedinte al SUA.
„Distrugem complet regimul terorist din Iran, atât pe plan militar, cât şi economic şi în toate celelalte privinţe”, susţine Donald Trump, a cărui postare atacă „eşuatul” ziar „New York Times”, pentru că ar induce în articolele sale „concluzia eronată” că SUA nu câştigă războiul. „Marina iraniană a dispărut, forţele aeriene nu mai există, rachetele, dronele şi toate celelalte mijloace sunt decimate, iar liderii lor au fost şterşi de pe faţa pământului. Avem o putere de foc fără egal, muniţie nelimitată şi timp din belşug”, se laudă Donald Trump, care evită să mai dea termene de timp pentru operaţiunea SUA din Iran.
ATACURILE ISRAELULUI
Israelul a anunţat vineri că a efectuat 7.600 de lovituri în Iran de la începutul războiului în 28 februarie şi 1.100 în Liban, unde armata israeliană desfăşoară o campanie din 2 martie împotriva grupării islamiste Hezbollah, aliată Teheranului, relatează AFP, conform Agerpres.
Armata a "desfăşurat operaţiuni pe întreg teritoriul iranian şi a efectuat circa 7.600 de lovituri, între care peste 2.000 împotriva cartierelor generale şi ţintelor regimului terorist iranian, precum şi aproape 4.700 împotriva programului de rachete iranian", potrivit unui comunicat.
În Liban, armata israeliană a efectuat din 2 martie "peste 1.100 de lovituri", între care circa 190 împotriva forţei de elită al-Radwan al grupării şiite şi peste 200 împotriva rachetelor sau lansatoarelor de rachete, se arată în comunicat.




























Comentează