Fostul preşedinte american Bill Clinton l-a criticat marţi pe Donald Trump ca fiind incapabil să conducă ţara şi a cărui abordare poate fi divertismentul, dar ''într-o adevărată criză, aceasta se prăbuşeşte ca un castel de cărţi'', relatează dpa potrivit Agerpres.
Într-un discurs rostit în cea de-a doua zi a Convenţiei Naţionale Democrate, Clinton l-a susţinut pe colegul său democrat Joe Biden, descriindu-l ca fiind un ''preşedinte de serviciu, un tip cu picioarele pe pământ, care îşi face treaba''.
Pe de altă parte, el l-a criticat pe preşedintele Trump pentru timpul petrecut de acesta în faţa televizorului şi ironizarea adversarilor pe reţelele de socializare.
''Dacă doriţi un preşedinte pentru care locul de muncă înseamnă să petreacă zilnic ore în faţa televizorului şi să poarte discuţii cu oamenii pe reţelele de socializare, el este omul vostru'', a spus de asemenea Bill Clinton, referindu-se la actualul preşedinte al SUA
Trump consideră că treaba lui este să se uite la televizor ore întregi (Bill Clinton)
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.079
Teheranul revendică victoria după armistițiu. Președintele Iranului: "Principiile noastre au fost acceptate de SUA"
1.079

32
Papa Leon al XIV-lea a salutat armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran
32

4.422
Război intern la Pentagon. Secretarul pentru armata SUA sfidează presiunile în plin conflict cu Pete Hegseth: 'Nu am intenţia să plec sau să demisionez'
4.422

68
Președinta interimară a Venezuelei a promis că va „urmări” implementarea legii amnistiei pentru a combate extremismul
68

7.804
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
7.804

4.852
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
4.852

1.343
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
1.343

6.077
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
6.077

5.056
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
5.056

4.870
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
4.870

10.167
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
10.167

3.634
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
3.634

4.337
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
4.337
















Comentează