Preşedintele american Donald Trump are din acest sfârşit de săptămână un bulevard care-i poartă numele într-unul din cele mai sărace oraşe din Albania, Kamza, situat la nord-vest de capitala Tirana, transmite duminică EFE.
Bulevardul Donald J. Trump, lung de 500 de metri, a fost inaugurat duminică de primarul din Kamza, Xhelal Mziu, şi de liderul Partidului Democratic (PD, conservator, în opoziţie - n.r.), Lulzim Basha. Bulevardul Donald Trump se intersectează cu principala arteră a oraşului, Bulevardul Albastru, numit astfel după culorile steagului PD, şi se termină în strada Pacific, care duce către strada Europa.
Donald Trump nu este primul politician al cărui nume este "împrumutat" unei străzi din Kamza. Există artere care poartă numele de George Bush, Nicolas Sarkozy sau Silvio Berlusconi.
"Mziu face experienţe pe noi. Prea puţini oameni îi cunosc (pe liderii internaţionali menţionaţi - n.r.) şi majoritatea nici nu ştiu să pronunţe aceste nume dificile", a declarat pentru EFE Haxhi Hyra, un vânzător ambulant de ţigări care, din cei 250 de euro pe care-i câştigă lunar, trebuie să întreţină o familie formată din 12 persoane. "Pe Trump nici măcar americanii lui nu-l iubesc. În plus, e prietenul lui (Vladimir) Putin şi este prorus. Nu este bun nici pentru noi, nici pentru Europa", crede prietenul acestuia, Tahir, care l-a criticat pe primar că a dat numele preşedintelui american unei străzi care înainte se numea Iliria, "tărâmul strămoşilor noştri".
Pentru Astrit Kastrati, care în prezent nu are un loc de muncă, autorităţile locale fac bine că numesc o stradă din oraş după un lider american, deoarece "fără ajutorul Statelor Unite nu ar fi existat nici statul albanez în 1912, nici un Kosovo independent".
În Albania, una dintre naţiunile cel mai proamericane din Europa, există o statuie a fostului preşedinte american George W. Bush, în amintirea vizitei pe care acesta a efectuat-o în 2008 în oraşul Fushe Kruje.
Kamza este unul dintre cele mai noi oraşe din Albania, creat după căderea comunismului, în 1991, când mii de albanezi şi-au părăsit locuinţele din nordul sărac şi s-au stabilit în împrejurimile capitalei în căutarea unei vieţi mai bune. Cu o populaţie de circa 100.000 de locuitori, oraşul se numără printre zonele cele mai sărace şi cu cea mai mare rată a şomajului din Albania.
Primarul Mziu, membru al PD, a luat în noiembrie trecut această iniţiativă ciudată, declarându-l pe Trump "cetăţean de onoare" al Kamza şi calificându-l drept "model revoluţionar al noii ordini democratice, expert în economie, negociator în politica externă, comunicator cu minte ascuţită şi lider al timpurilor moderne".
Trump are un bulevard care-i poartă numele într-unul din cele mai sărace oraşe albaneze
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
15

1.628
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
1.628

21
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
21

42
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
42

3.926
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
3.926

4.549
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
4.549

120
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
120

137
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
137

114
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
114

8.374
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
8.374

2.840
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.840

106
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
106

4.322
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
4.322
















Comentează