Preşedintele Donald Trump a afirmat, joi, că nu are „nicio legătură” cu instalarea numelui său pe clădirea Institutului pentru Pace al SUA, acolo unde se ţine prima reuniune a Consiliului pentru Pace, susţinând în mod fals că această clădire din Washington, DC, a fost construită „fără a se avea în vedere pe nimeni”, în ciuda faptului că a fost construită ca sediu al organizaţiei independente închise între timp de administraţia Trump, relatează CNN, potrivit news.ro.
În discursul său de la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, Trump a spus că secretarul de stat Marco Rubio şi vicepreşedintele JD Vance „şi un grup s-au reunit şi au făcut asta”, referindu-se la apariţia numelui său pe clădire.
„Mi s-a părut foarte frumos. Şi mă face să muncesc mai mult... pentru a face această clădire mult mai importantă”, a spus el.
Potrivit Associated Press, administraţia a luat în considerare clădirea pentru a servi drept sediu al Consiliului Păcii.
„Au construit-o nouă. Au construit-o pentru pace, dar nimeni nu a ocupat-o. Ştiţi, nimeni nu ştia care era scopul ei, dar arhitectura este atât de frumoasă”, a spus el, adăugând că Rubio „a revendicat-o”.
De fapt, clădirea a fost construită ca sediu al Institutului American pentru Pace (USIP) şi a fost finanţată atât din contribuţii publice, cât şi din donaţii private. Firma de arhitectură care a proiectat-o, Safdie Architects, a menţionat că a fost construită „ca primul sediu permanent al organizaţiei”.
Administraţia Trump a închis institutul, care lucrează pentru rezolvarea conflictelor şi a fost creat de Congres în 1984.
Clădirea a servit drept sediu al USIP timp de mai bine de un deceniu. Personalul Departamentului pentru Eficienţă Guvernamentală, însoţit de ofiţeri de poliţie din Washington, a intrat cu forţa în clădire în martie 2025 şi a evacuat personalul.
USIP nu este o agenţie federală şi deţine şi administrează propriul sediu. Preluarea institutului de către administraţie, inclusiv clădirea şi activele sale, a făcut obiectul unui amplu litigiu, reaminteşte CNN.




























Comentează